Încrâncenaţii!
Cei cărora le pasă mai mult de părerea proprie decât de liniştea din sufletul lor.
Sunt mulţi, prea mulţi: fraţi care nu-şi vorbesc de ani de zile pentru vreo pricină de nimic, mame care nu-şi caută nepoţii pentru că n-au fost de acord la început cu căsătoria propriului fiu, prieteni care s-au îndepărtat cu vieţile şi nu fac nici un efort să se regăsească, o lume săracă!
Ţărani gospodari care-şi blestemă de zor vecinul pentru un gard mutat mai încolo sau pentru vreo găină rătăcită, băbuţe pentru care nimic nu e în regulă şi cărora tot li se pare că ginerele nu ştiu ce-a făcut, dar şi intelectuali închişi în carapacea proprie, cu nasul în hârtii, fără să mai ţină cont de nimeni şi de nimic.
Înverşunare, fiecare cu-ale lui şi atât!
Or fi supt lapte amar?
S-o fi dus iubirea de aproape cine ştie pe unde şi habar nu au avut că ar fi trebuit să o îngrijească?
Săgeţi otrăvite primesc deseori în loc de dragoste.
Drum cu spini au şi drum cu spini lasă în urmă.
Aşteaptă, da, să fie sunaţi, să fie invitaţi, să facă cineva primul pas, dar nu ei!
Altcineva!
Celălalt!
Pentru că ei sunt prea mândri.
Trec strada în grabă dacă se-ntâmplă să vadă faţă neplăcută, trăncănesc şi bârfesc chiar şi ani la rând.
Dar primul pas nu, ăla nu se face!
Mai bine stau aşa, închişi în căsuţele lor, cu perdelele trase bine, să nu ştie nimeni ce gândesc şi cum trăiesc.
Li se stafideşte sufletul şi uită la ce ar fi bun!
Să iubească, să râdă împreună, să se adune în jurul unei oale cu sarmale şi a unei sticle de vin, să spargă nuci şi să vorbească aşa, vrute şi nevrute, fără timp şi fără sens!
Ar fi frumos, da, dar nu se poate, între timp nu mai ştiu unde e inima!
Bunătatea, cheful şi dragul s-au ascuns pe undeva.
Drum cu spini e înainte, drum cu spini lăsat în urmă!
Art.scris de Liliana Angheluță