Acest fruct suculent și cărnos atunci când este bine copt are atâtea calități și beneficii, încât este considerat și plantă medicinală.
Mănâncă-l în orice perioadă a anului, dar nu-l ocoli mai ales vara, pentru aportul de apă, substanțe nutritive și minerale pe care ți-l aduce. Este foarte sățios și de aceea îți recomand să-l pui în coșul de alimente ori de câte ori mergi la cumpărături.
Despre ananas se știe în mod curent că este nelipsit în curele de detoxifiere/slăbire, întrucât colesterolul și grăsimile sunt zero, iar caloriile abia dacă se ridică la 50 pentru suta de grame.
Dar calitățile lui sunt nenumărate, fapt pentru care am apelat la doctorul Georgiana Savu, cu competențe în medicina ayurvedică, pentru a ne ajuta să înțelegem cum ne poate fi de folos în diverse afecțiuni.
Ananasul este un fruct de nota 10, este profund revigorant pentru organismul care pierde minerale prin transpirație – de aceea vara nu ar trebui să ne lipsească, își începe Georgiana pledoaria. Este de asemenea, un excelent antiinflamator și, lucru mai puțin știut, un antidepresiv eficient. Pentru femeile care au grijă de sănătatea și frumusețea lor, ananasul e un aliat de nădejde, pe de o parte pentru că este un detoxifiant care-și face treaba repede și bine punând în circulație apa stagnantă din țesuturi, pe de altă parte pentru că este un bun purgativ. Consumă-l și dacă ai gută sau litiază, te va ajuta mai ales dacă faci un obicei din asta. Medicamentele pentru aceste din urmă afecțiuni sunt extrem de costisitoare și cu multe efecte secundare, accentuează Georgiana.
Ananasul conține o substanță prețioasă și anume bromelina. Aceasta acționează împotriva cheagurilor de sânge ce au tendința să se formeze atunci când avem hipertensiune și micșorează riscul de accident vascular cerebral și boală cardiovasculară.
Cât și cum ar trebui consumat pentru a ne aduce maximum de beneficii?
’’Consumă între mese câte o ceașcă mare de ananas proaspăt, bine copt, pentru a-ți întări sistemul imunitar și a preveni problemele oculare ce apar, în mod natural, după vârsta de 45-50 de ani. Consumă-l de cel puțin două ori pe zi, dacă ești adult, pentru a da corpului tău cantitatea de vitamina C necesară proceselor biochimice care au loc în organism și pentru că ajută la formarea fibrei de colagen, cea care face ca pielea ta să arate tânără și plină de viață.
Dar în mod special, consumă-l frecvent pentru extraordinara sa capacitate de a scădea riscul de cancer datorită fitonutrienţilor care joacă un rol cheie în acest proces. Dacă ai copiii, dă-le ananas proaspăt, bine copt, pentru a le potoli setea și pentru a le educa plăcerea de a mânca fructe în loc de a bea băuturi chimice carbogazoase, un adevărat dezastru pentru tractul lor digestiv.
Atrag atenția asupra faptului că sunt de ocolit conservele gata făcute de pe rafturile magazinelor pentru că acestea au mult zahăr iar substanța atât de prețioasa pe care o conține, și mă refer la bromelină, se distruge din cauza conservanților și a temperaturilor ridicate la care sunt preparate. În plus, aluminul din care este făcut ambalajul acționează chimic asupra conținutului, iar rezultatul e departe de a benefic’’, recomandă doctor Georgiana Savu.
Cosmina Prelipcean, cosmeticiană, folosește o mască pe care o recomandă și cititorilor site-ului AQUI AHORA, pentru a furniza pielii antioxidanții care previn petele și îmbătrânirea: ’’amestecă o linguriță de miere care conține lăptișor de matcă cu un cub mare de ananas făcut zeamă, și o linguriță de făină de cânepă. Întinde pe față, gât și decolteu și lasă să acționeze 20 de minute, șterge blând cu un tampon îmbibat în apă caldă, după care masează cu crema de masaj de la Hofigal. Efectele sunt extraordinare, pielea devine moale și catifelată, iar petele se estompează. Recomand această mască mai ales când temperatura de afară este ori foarte ridicată, ori foarte scăzută, de două ori pe săptămână.’’
Cine nu poate consuma ananas?
’’Din păcate persoanele care au afecțiuni gastrice de tipul ulcerului sau gastritei, ar trebui să-l ocolească, mai ales daca nu este bine copt, deoarece poate da aciditate, ne atrage atenția consultantul AQUI AHORA. Dacă fructul nu este bine copt, îți poate ataca smalțul dinților, de asemenea. Copiilor cu dinții în formare ar trebui să-l bea cu paiul. Alege-l cu atenție să nu fie mucegăit și lipsit de fermitate’’, își încheie doctorul Savu recomandările.
Articol scris de Adriana Caranfil