Ce poate să fie mai plăcut decât să trăiești în modernitate cu toate facilitățile tehnologice la îndemână, dar în același timp să te bucuri și de farmecul magic al tradițiilor ce ne aduc aminte cine suntem ca popor?
Săptămâna Mare care precede sărbătorile Paștelui ne oferă un astfel de prilej: reîntoarcerea la tradiție și artă prin practicarea unui ritual cu adânci semnificații și anume încondeierea ouălor.
Încondeierea ouălor, un ritual premiat de către Aviputna
Ferma Aviputna organizează în fiecare an un atelier de încondeiat ouă pentru copii. Anul acesta câștigătorul e premiat generos: întreaga familie a acestuia e recompensată cu ouă ”Din Ogradă” timp de 6 luni!
Directorul comercial Ovidiu Avram ne dă amănunte: ”Și anul acesta am organizat un atelier de încondeiat ouă online, și încă mai este timp să se înscrie noi participanți, perioada de derulare fiind până pe 4 aprilie. Cel mai creativ ou decorat de mânuța unui copil va fi premiat și recompensat! Prin aceste ateliere pe care le organizăm cu regularitate, dorim să contribuim, în felul nostru, la hrănirea acestei pasiuni pentru frumos și tradiție autentică. Dacă educăm copiii și tinerii cu respect față de istorie și cultura tradițională le oferim șansa să înțeleagă esența și semnificația sărbătorilor sfinte. Gândiți-vă cu câtă plăcere își vor învăța și ei copiii acest ritual când vor fi adulți la rândul lor, mai ales că acest lucru va prilejui minunate aduceri-aminte! Ne bucurăm să putem fi o mică părticică dintr-o emoție autentică.”
Brandul ”Din Ogradă” produce ouă de la găini crescute liber, la sol în volieră. Furajul 100% natural și ambientul contribuie la obținerea unui aliment de o calitate excepțională, similar cu cel tradițional, din ograda oricărui țăran. Acum poți cumpăra ouăle ”Din Ogradă” pentru preparatele tale de sărbătoare de la Kaufland Carrefour, Mega Image și Billa.
Încă mai ai timp să câștigi premiul atelierului de încondeiat ouă derulat de ferma Aviputna! Înscrie-te aici.
Interviu realizat de Adriana Caranfil