Ne-am cunoscut într-o staţie de autobuz!
Era atât de elegantă că te şi mirai ce caută acolo, cum de nu vine prinţul fermecat să o conducă unde avea ea de mers.
Micuţă, coafată proaspăt, impecabilă, diferită faţă de alte românce emigrante care aleargă, bietele, la muncă, îmbrăcate la repezeală cu jeans şi-o bluză oarecare.
Ne-am dat în vorbă de vreme, ne-am întrebat una pe alta de unde suntem! Era furioasă pe iubitul ei, nu mai ţin minte ce-i făcuse, nu-i telefonase de noapte bună sau ceva asemănător.
În autobuz pomeni de-un soţ! Hait! Creierul meu prelucra lent datele, cafeaua băută încă nu-şi făcuse efectul.
-Eşti măritată?
-Da, sigur, am şi-o fată de 17 ani!
-Păi dacă ai aici un iubit… nu divorţezi?
-Nu, dragă, de ce? Şi soţul meu are pe cineva, el e şofer de cursă lungă şi nu are principii din astea, de fidelitate. Ştim unul de altul şi ne prefacem că-i OK! Da’ ce, să-mi stric rostul pentru că am un amant?
Eram înmărmurită, dar nu puteam eu să o judec şi nici să-i dau sfaturi. Ascultam doar, uimită de detaşarea cu care vorbea. Părea că soţul nu conta deloc pentru ea; dar nici italianul care-i dăruia flori şi bijuterii nu conta, n-avea de gând să renunţe la unul pentru altul, situaţia îi convenea, ba chiar, după părerea ei, merita totul.
Am mai întrebat-o:
-Şi fata cu cine stă dacă soţul e mereu plecat!
-Ah, se descurcă, e mare! Bunică-sa are grijă de tot, dar se descurcă ea oricum.
-Mai e un pic şi termină liceul – am continuat eu – ce-o să facă după aia? Vine aici, la tine?
Mi-a răspuns sec:
-Am învăţat-o ce are de făcut! După ce termină şcoala trebuie să-şi găsească un băiat bogat, dar bogat, nu aşa, doar cu trei perechi de pantaloni în dulap. Că nu mai are griji după aia! Ce atâta învăţat? Cu ce-i ajută? Nu vezi, dragă, nu-i de lucru nicăieri. Ce naiba! Băiat bogat și cu tupeu îi trebuie, nu diplome!
Iar nu-nţelegeam!
Tot ceea ce-mi spunea era complet diferit faţă de ceea ce credeam eu. Dragoste , respect, studiu, educaţie păreau bune de aruncat la gunoi.
Viaţa, aşa cum o trăia ea era dinainte aranjată ca să nu-i dea bătăi de cap…
Şi fără suflet.
Articol scris de Liliana Angheluță