Soacră-mea ţinea banii sub covorul din camera bună. Avea o pensie mică, de vreun milion de lei vechi. Muncise la CAP, cu ziua, şi doar nu în toate zilele mergea la câmp.
Dintr-un an întreg, poate doar vreo 200 de zile erau muncite, impozitate şi adunate pentru pensia ce urma să vină. Puţinii bani îi corcolea şi-i ascundea de teama nepoţilor de la Bucureşti, jucători la păcănele şi şmecheri nevoie mare.
Uneori le schimba ascunzătoarea şi uita locul cel nou, răvăşea peste tot şi-i găsea tot în vechiul post:
– Banu-i ochiu’dracului, fă! Las’ mai bine să nu ştie ei unde-i ţin! Dar măcar de mi-aş aminti eu unde-i pun!
Atât de mulţi îi păreau în sărăcia ei, încât nu se-ndura să-i atingă, că dacă-i atingea un pic se terminau imediat.
Aşa că-i aduna, unul peste altul şi cumpăra uneori vopsele pentru casă, saci pentru cules… Niciodată nu-şi cumpăra ceva pentru ea! Doar de înmormântare se preocupa:
-Mamă, când oi muri, vezi că-n şifonier e costumul ăla verde. Cu ăla să mă-mbrăcaţi şi să mă jeliţi pe drum, să nu mergeţi ca proştii lângă sicriu, fără să spuneţi nimic. C-am văzut eu că ăştia moderni, tineretul ca voi nu varsă lacrimi! Cică nu-i modern să te vaiţi!
-Bre, păi se uită lumea la tine şi tu plângi şi-ţi rupi părul din cap? Plângem şi noi când ne vine, nu?
-Ba să vă văitaţi cu toată gura, să ştie lumea c-a murit Olga şi că vă pare rău! Că lumea se uită şi dacă ai ciorapi buni în picioare, darămite dacă suferiţi. Cu cât plângeţi mai mult, cu atât vor spune că am avut înmormântare frumoasă!
Să nu mă faceţi de ruşine!
Şi vezi să-mi puneţi baticul ăla nou, e într-o punguţă, tot acolo, e alb cu flori mititele pe margine!
Ar fi vrut să ne vadă de undeva, de sus, ar fi vrut să fie sigură că totul se va desfăşura după dorinţa ei!
-Vă ia mama dracului dacă nu faceţi cum spun! Că-mi dau seama, trebuie să fie ceva pe lumea ailaltă! Nu poate fi totul negru, o ţâră de lumină o fi, să văd şi eu ceva!
Şi adăuga:
-Las’că mai strâng eu ceva bani şi să vedeţi voi că mă pregătesc singură de drum, n-am bază-n voi. Că voi, ăştia de la oraş habar n-aveţi de nici unele!
(Fragment din “Împărăteasa” de Liliana Angheluță, editura Humanitas)