Coadă la Western Union.
Coadă la trimis bani celor dragi! Lume pestriţă, multe femei . Din Pakistan, Egipt, Ucraina, România…
Nu trimit mult, că n-au de unde; câte 50 de eur, câte 100..rar vezi pe careva ce trimite mai mult! Câte-un pic, cât să aline pe cei de acasă!
Şi, printre femei, Maria!
Spaţiu mic; se aude tot:
– Localitatea?!
– Satu Mare!
Aş fi îmbrăţişat-o pe loc! De fiecare dată tresar când aud ”Bacău”, ”Buzău” sau cine ştie ce alt oraş…Tresar şi mă abţin să nu salut, să nu fac semn că şi eu tot româncă sunt! De data asta…aş fi luat-o-n braţe pe Maria!
Purta pe cap o mândreţe de batic înflorat, maramureşean…Verde, cu flori!
Am gândit: asta da, femeie!
Nu se maimuţărea cum fac atâtea…
La vreo 50 de ani, îşi titirea cu grijă banii în portofelul mic!
Sfioasă, cu acea blândeţe dacică, Maria semnă documentele şi-şi făcu o cruce!
Atât!
Ştie ea la ce se gândea, ce suferinţă urma să aline banii ei!
Femeia asta îşi purta România în sine!
Mulţi dintre noi, după ce trec graniţa, încep să-njure deja în limbi străine. Încep să imite aşa zisul occidental. Şi o fac atât de rău, încât devin gălăgioşi, obraznici, nesuferiţi!
Unii cred că dacă pun manele la maxim îşi afirmă identitatea naţională; unele cred că dacă-mbracă blugi cu talie prea joasă vor ascunde identitatea naţională. Unii imită, altele se prefac!
Dar identitatea naţională nu e un steag; şi, chiar dac-ar fi, trebuie să ştii ce valori atârni în steagul tău!
Maria avea doar un batic înflorat şi o privire duioasă.
Mai mult de atât nici nu trebuie!
Respectul, cuminţenia, truda zilnică, iubirea…fluturau în făptura ei!
România era chiar ea!
Articol scris de Liliana Angheluță