După 40 – 45 de ani începem să ne facem scenarii, socotim câţi ani de vechime ne mai trebuie până la pensie, ne imaginăm că vom ajunge sănătoşi, că ne vom plimba nepoţeii prin parc, că le vom pregăti marmelade, că vom citi mult şi, mai ales, că vom sta liniştiţi!
Aşa au crezut şi părinţii noştri! N-aveau cum să-şi imagineze că vor ajunge ultimii, umiliţi şi covârşiţi sub greutatea bolilor pe care nu şi le pot trata cum se cuvine, deseori înfometaţi, nevoiţi să-şi numere prea des mărunţişul din portofel.
Umiliţi într-o societate pentru care nu mai sunt utili!
România – 1 litru de lapte costă în magazine 3 – 3,5 lei; Italia – 1 litru de lapte costă 0,70 euro, adică la fel. Preţurile sunt aliniate! Mai puţin grija şi respectul faţă de bătrânii noştri!
În România sunt în jur de 5 milioane de pensionari care trăiesc de azi pe mâine cu o pensie de aprox 170 euro, în timp ce bătrânii Italiei trăiesc liniştiţi, cu o sumă de 1.000 euro lunar.
În caz de invaliditate, bătrânii din Italia primesc şi în jur de 500 euro lunar, cu care-şi permit să plătească o femeie care să-i ajute zi şi noapte. Se simt ocrotiţi, în siguranţă, nu e nevoie să şchioapete singuri prin casă pentru o cană cu apă!
Ai noştri, bieţii, cu pensia de invaliditate de abia reuşesc să-şi cumpere medicamentele, pe care alți bătrâni ai Europei le primesc gratuit.
Totul este gratuit în Italia: analize, tratamente, medicamente! La cerere, infirmierele sosesc dis-de-dimineaţă şi iau analizele şi tot la o simplă cerere, maşina care-i transportă la centrul de fizioterapie, îi iau din fața casei lor!Gratis!
Și nu vorbesc doar despre gratuități, ci de respectul unei societăţi întregi.
Bătrânii sunt centrul familiei în Italia, locul lor, chiar bolnavi, e mereu în capul meselor de sărbători, primesc şi fac vizite, se înscriu la cursuri de dans – cine poate! – şi foarte mulţi conduc maşina până spre 85 – 90 de ani!
Ai noştri, mulţi, majoritatea, nu mai ies din case! În special cei care locuiesc în blocurile comuniste, fără ascensor! Cum să cobori şi să urci patru etaje când mulţi se-mpiedică şi când trec pragul?!
Ai noştri părinţi credeau că vor avea o bătrâneţe liniştită, îndestulată. Nu ştiau că, după ani mulţi de muncă şi chin, vor fi ultimii, umiliţi şi nevoiţi să-şi suporte în tăcere durerile!
Cinci milioane sunt! Bătrânii noştri, nevoiţi să renunţe. La orice. Zi după zi. Până-n ultima zi!
Articol scris de Liliana Angheluță