O punem la foc cu mişcări automatice, încă ameţiţi de somn, calzi pe dinăuntru şi confuzi nevoie mare!
În fiece dimineaţă!
Ne târşâim picioarele până în bucătărie şi începem să ne dezmeticim odată cu parfumul care se-mprăştie treptat în aerul zilei.
Cafeaua.
Acum, de curând, am savurat una lungă, slabă şi caldă, românească get beget, îmbietoare la vorbă.
E cea mai bună din lume pentru că se deschid inimile şi vorbele; la o cafea dezbatem politică şi criticăm întreaga lume, apoi mai un pic de bârfă, mai o veste şi poveste!
Cafeaua noastră e îndemn la stat, la prietenie, la pălăvrăgeală!
O identific nu după gust sau după cana cea mare în care e servită, ci după liniştea care o însoţeşte!
După huzur, după acel “ lasă, e timp destul să ne şi grăbim!”
Espresso, nici nu ai timp să o guşti că s-a şi terminat!
Deşi, aşa micuţă, e tot motiv de prietenie neştiută: un obicei napoletan, răspândit ulterior în lume, îl face pe consumatorul dintr-o cafenea să achite o altă ceaşcă parfumată pe care barmanul o va oferi unui viitor client.
Ce conţine şi la ce e bună?
Se pare că are efect laxativ, diuretic şi antioxidant. Cafeina are efect calmant în migrene, acţionând asupra vaselor de sânge din creier.
Este ca o scânteie care declanşează o mai bună percepţie, ajută memoria şi viteza de reacţie precum şi interpretarea spaţiului.
Băutorii de cafea se ţin astfel departe de Alzheimer şi Parkinson, cercetările arătând că substanţele conţinute de boabele de cafea protejează neuronii.
Bineînţeles, consumul trebuie să fie moderat.
În caz de exces apar tulburări cardiace, iritabilitate, anxietate precum şi dereglări ale somnului. Celor suferinzi de gastrite, colite sau alte boli gastrointestinale, cafeaua nu le poate aduce decât neplăceri.
Dar despre ce vorbeam la început?
Despre frumos, prietenie şi vorbă, în jurul unei ceşti cu miros de dimineaţă.
Pentru că acesta e rostul cel mare al cafelei!
Rost de dragoste.
Articol scris de Liliana Angheluță