Primii care au deschis porţile lagărului Auschwitz şi-au plecat imediat ochii, sufletul lor a urlat de ruşinea de a fi om, aidoma celor care înfăptuiseră grozăviile acelea.
Nu era de conceput că fiinţe umane, educate şi inteligente, cu şcoli şi familii, au putut distruge atât de multe alte fiinţe umane asemenea lor.
Primii care au văzut supravieţuitori scheletici printre mormanele de cadavre s-au ruşinat de specia umană. Apoi au trecut la treabă, au înmormântat, au spălat, dezinfectat, au hrănit şi pansat rănile tuturor.
Ulterior a fost Procesul de la Nurenberg, naţiunile lumii s-au jurat că nu ştiuseră ce se întâmpla în lagăre şi şi-au promis una alteia că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, că vor veghea asupra păcii, că nu vor mai permite ca oamenii să devină neoameni.
Asta se întâmpla demult, dar nu atât de demult încât să credem că totul s-a uitat deja!
Sunt lucruri care nu se uită: peste 6 milioane de evrei ucişi, peste 3 milioane de alţi oameni ucişi pentru că nu corespundeau criteriilor naziste – romi, oameni cu dizabililități – sau pentru că erau prizonieri de război. Cruzime şi răutate duse la extrem.
Au trecut mulţi ani!
În prezent sunt 60 de conflicte armate în întreaga lume, unele durează de mulţi ani! În Congo, Nigeria, Libia, Mexic, Sudan, Somalia, Irak, Pakistan, Kashmir, Egipt etc., mor oameni, zilnic! Ca să nu mai vorbim de Siria, distrusă, nimicită sub bombele tuturor; milioane de refugiaţi care-şi caută un loc în lumea largă, înfometaţi şi înfriguraţi, respinşi la toate frontierele, cu singura vină că s-au născut Acolo şi nu Aici.
Goniţi din ţara lor, goniţi de pretutindeni, copii ai timpului în care trăim şi victime ale foamei de putere a mai marilor lumii. Sute de mii de civili ucişi fără vină, printre ei zeci de mii de copii care n-au mai apucat să devină mari. Acum omenirea nu mai are scuze, nu mai poate spune, ca la Auschwitz, că n-a ştiut. Acum se vede totul în timp real, televiziunile transmit măcelul de la faţa locului, refugiaţii dau interviuri, poliţiştii îi bat sau îmbrâncesc în direct, totul e clar.
Nimeni nu poate spune că n-a ştiut că sunt oameni în Siria care rezistau fără hrană de luni de zile, oameni care se hrăneau cu viermii pământului sau copii care nu mai ştiau să mestece hrană, oameni încercuiţi de mine şi condamnaţi la moarte sigură.
Iar cei a căror putere ar conta privesc totul cu sânge rece.
Şi fără de ruşine.
Articol scris de Liliana Angheluță