Noi, mamele în special! Atente ca ei, copiii noştri deveniţi adolescenţi, să nu greşească!
Niciodată!
Noi avem voie, suntem adulte, mari adică, muncim, ne permitem să greşim, să intrăm în relaţii proaste după care să divorţăm şi să ieşim din asta cu inima franjuri, avem dreptul să plângem după timpul pierdut şi după dragostea înşelată-n aşteptări.
Ei, copiii noştri nu au acest drept!
Trebuie să fie mereu “brici”, să se pupe doar cu cine decidem noi că merită. Trebuie să aibă doar prieteni acceptaţi de noi, chiar dacă ăştia ne salută cu “săru’mâna” şi pe la spate ne-njură urât. Important e că ni se moaie nouă inima şi-i acceptăm, ce crede copilul nostru despre ei nu contează.
Ai noştri trebuie să fie corecţi, chiar dacă uneori ne aud vorbind şi-şi dau seama că nici noi nu suntem mereu, că tocmai am apelat la cunoştiinţe pentru o favoare sau că am minţit că suntem bolnave ca să ne rezolvăm din treburi într-o zi.
Ei trebuie să fie politicoşi mereu, chiar dacă văd cum ridicăm vocea şi vorbim urât uneori, chiar dacă-şi dau seama că tocmai am închis telefonul în nasul cuiva, nemaiavând răbdarea să ascultăm.
Ei nu au voie să fie altfel decât cum spunem noi, ba le mai scoatem şi ochii:
- Când vei fi la banul tău, vei face cum vei dori! Deocamdată, câtă vreme eu te hrănesc, faci cum spun eu, în casa asta eu comand!
De la o astfel de replică frate-meu a plecat de acasă, de abia terminase liceul, şi-a pus două bluze şi o carte într-o sacoşă “de-un leu” şi dus a fost. S-a oprit la prima fabrică, a început lucrul şi a putut să greşească după cum voia!
La un moment dat, sfaturile şi vorbele, teoria pe care le-o facem nu mai contează.
Ei vor să experimenteze, să trăiască, să aleagă, să ia decizii care-i privesc şi noi trebuie să-i lăsăm să se “ardă” singuri.
Tocmai pentru că le este de folos în viitor.
La fel de adevărat e că ceea ce pentru noi poate fi o greşeală, pentru ei poate fi o cale de urmat.
O cale din care să poată trăi liniştiţi, să fie, cum spunem noi, cu banul lor în mână şi dreptul de a-şi trăi viaţa lor şi doar a lor.
Articol scris de Liliana Angheluță