Ai dormi într-un astfel de hotel?
Să vă spun mai întâi despre ce e vorba! Hotel Fox, din Copenhaga, Danemarca, uimeşte de ani de zile turiştii curioşi să vadă “ce n-a văzut Parisul”.
La început era un hotel oarecare, trei stele, situat în centrul istoric al oraşului, cu clienţi puţini şi cam nemulţumiţi.
Apoi, firma Wolksvagen a decis să investească în restructurare, operaţie deloc simplă având în vedere camerele mici, coridoarele strâmte, scările înguste şi poziţia centrală.
În urma unui concurs la care au participat peste o mie de artişti din lume, au fost aleşi 21.
Rezultatul e unul dintre cele mai excentrice hoteluri din lume, un adevărat manifest de grafică şi design, de cultură vizuală şi street art, de modernitate şi dorinţă de a depăşi limitele arhitectonice.
Toate cele 61 de camere sunt diferite, turiştii pot să vadă fotografiile înainte de a decide dacă doresc o seară romantică sau o aventură aproape horror. De exemplu, camera 502 e dedicată dragostei conjugale, ţesăturile sunt opulente, iar detaliile romantice duc cu gândul la o relaţie aşezată, stabilă.
Camera 115, Imataca, este de un verde exploziv, aducând senzaţia junglei amazoniene şi sugestia că eşti pândit de pericole.
Camera 214 e pentru iubitorii de animale, se iţesc lemuri, căţei, lame, totul într-un decor natural de ajungi să crezi că dormi cine ştie unde, numai într-un hotel nu.
Pentru o întâlnire cu copilăria, camera 202 e perfectă, dă senzaţia de leagăn şi induce, prin grafică, ideea că te poţi întoarce la epoca biberonului şi la sentimentul de protecţie matern.
Creativitatea artiştilor nu a sacrificat confortul, dimpotrivă, hotelul are tot ce-i trebuie, inclusiv un restaurant unde turiştii se întâlnesc şi schimbă impresii, eventual îşi sugerează numere de camere extraordinar de stimulante.
Articol scris de Sofia Trepcea