Care-s primii paşi în lume, dimineaţa?
Mai întâi se face cafeaua, apoi se dă un ochi pe Facebook, chiar şi-n grabă, ne primim floricelele virtuale şi urările de bine.
Citim câte un sfat înţelept despre cum să-ţi menţii demnitatea, vedem a cui zi de naştere e, facem vreo două urări, trecem rapid peste chestii filozofice, ne oprim la vreo fotografie şi dăm “like”, apoi reintrăm în viaţa reală şi plecăm zoriţi spre muncă.
Viaţa reală e cea în care trudim, facem cumpărături, ducem copiii la şcoală şi ne tragem sufletul pe-o bancă, dar şi atunci îşi mai deschid unii FB-ul, să nu piardă ceva. Zile de naştere, nunţi, petreceri, boli, decese, ce-ai mâncat azi şi ce vei gândi mâine, totul e acolo, pe-un ecran. Mii de oameni care află ce flori îţi plac, dacă te-ai logodit sau nu şi ce rochie ţi-ai mai făcut. Se cer păreri, leacuri de răceală, reţete culinare şi trucuri pentru curăţarea petelor.
Orice, totul e acolo, pe un ecran, în spatele unei parole pe care-o păzim cu străşnicie.
Un miliard şi jumătate de persoane în întreaga lume sunt utilizatori Facebook.
Fenomenul nu demonstrează decât ce singuri suntem, ce mare nevoie avem de prieteni, de companie, de grup.
Odată, demult, uşile erau deschise tuturor, vecinii deveneau prieteni, colegii de muncă la fel, acum, în ciuda relativei bunăstări, nu mai împărţim nimic cu nimeni, nici măcar timpul real, închidem bine ferestrele şi ne blocăm în faţa ecranului.
Reţelele de socializare au devenit atât de folosite încât s-a avansat chiar ideea cererii parolelor în cazul unor controale suplimentare la graniţa USA. Pentru a verifica identitatea unei persoane se va putea recurge, probabil, şi la asta.
Viaţa noastră virtuală, adică cea în care ne prefacem că suntem buni, deştepţi, înţelepţi şi harnici nevoie mare, acea viaţă încremenită în poze frumoase, ar putea fi luată la puricat, cu mesaje cu tot.
Proastă ideea, nu?
Chiar dacă în profil nu ai nimic compromițător, chiar dacă te dedici doar floricelelor și iepurașilor, gândul că cineva ar putea privi din interior e neplăcut.
Nici soț și soție nu-și dau parolele unul altuia, adolescenții fac crize de nervi dacă mamele încearcă să arunce un ochi, nimeni nu e dispus să renunțe la acea zonă privată.
Așa zis privată.
E cheia spre lumea în care te simţi mai puţin singur.
Nici nu s-ar putea altfel, sunt un miliard şi jumătate de oameni care se-nghesuie acolo, în spatele unui ecran, fiecare dintre ei aparându-și inutil, dar cu strașnicie, parola.
Articol scris de Liliana Angheluță