Vrei să fii mai slabă, mai plinuţă, să ai părul creţ sau să poţi purta pantofi cu toc?
Te uiţi în jur şi-ţi dai seama că alţii au covoare şi tu nu, că-ţi lipseşte o măsuţă, ba chiar două, că fotoliile ar trebui schimbate şi că în baie ar mai trebui un dulap?
Priveşti reclame şi te gândeşti cu tristeţe că n-ai mai fost de două săptămâni pe nicăieri, că da, acum ceva timp ai fost la mare, dar că un concediu pe an e prea puţin?
Eşti genul care-şi doreşte mereu ceva atât de mult încât te apucă o nemulţumire profundă, de parcă viaţa asta ar fi făcută numai pentru nefericiri?
Că şi nefericirea e de mai multe feluri, unul suferă de o boală cumplită şi e disperat că nu mai poate merge, altul suferă că n-are bani de un dulap.
Problemele grave nu se discută.
Dar celelalte?
Câţi îşi pun pielea-n băţ sau îşi golesc portofelul pentru un telefon performant care costă jumătate din salariu şi cu care, oricum, nu fac altceva decât să vorbească? Eventual să dea un ochi pe postările altora, printre picături.
Câţi nu fac credite pe care habar nu au cum să le achite pentru canapele noi şi maşini? Lucruri, simple lucruri, obiecte care ne mănâncă sufletul, le dorim cu disperare de parcă n-am putea trăi fără ele, sau de parcă n-am putea aştepta să ni le luăm cu calm şi când se poate.
Obiecte care se sparg, se strică, se coşcovesc sau ruginesc. Suflete care se ruinează într-o continuă fugă după bani şi lucruri.
Nu, nu vreau să spun că unele nu-s necesare.
Dar chiar toate?
La un moment dat din viaţa mea nu aveam nimic, începusem, a câta oară, un drum nou, fără să iau nimic din cel vechi. Locuiam într-o casă unde nu era nimic al meu, nici măcar un tablou, nici măcar un preş colorat. Şi am început să iau, lucruri mici la început, apoi suveniruri de pe unde mergeam, apoi lucruri mai mari, am umplut casa cu poze şi tablouri, prostii şi prostioare de-mi vine să le arunc de câte ori şterg praful.
Şi nu e vorba nici despre stilul minimalist de decorare al unei case.
Ceea ce vreau să spun e că neliniştea, obsesia de a aduna obiecte nu are nimic de a face cu fericirea. Uneori, dimpotrivă, cu cât ai mai puţin cu atât eşti mai liber, mai fără de griji.
Fără linişte interioară, orice obiect după care tânjeşti este inutil.
Articol scris de Liliana Angheluță