Băiatul de la care cumpăr verdeţuri şi fructe e egiptean, musulman, s-a însurat de curând şi mi-arată pe telefon poze cu soţia şi cu nişte nepoţei. Atentatele din Egipt au gonit turiştii iar ei, oamenii de rând, au emigrat unde au văzut cu ochii.
Glumim, râdem, m-a ajutat să-mi găsesc o bicicletă uzată, dar bună, asta după ce un hoţ, probabil creştin, mi-o furase pe cea de dinainte.
Princess e o fetiţă de vreo 4 ani, din Nigeria; părul e strâns în zeci de codiţe cu funde colorate, micuţe, iar zâmbetul ei luminează. Părinţii ei, mereu alături, mereu de mână, îşi duc copilul la grădiniţă şi se minunează că lumea asta e atât de frumoasă şi că noi, cei care locuim aici dintotdeauna, nu ne dăm seama.
Nu ştiu de ce religie sunt, nici nu contează, când se-ntâmplă să-i întâlnesc ne salutăm şi râdem, nu e nevoie de mai mult. Odată am luat-o pe Princess de mânuţă şi-am intrat într-un magazin micuţ, plin de caramele și am invitat-o să aleagă ce vrea. A ales doar o bombonică. Degeaba am insistat, atât voia, nu mai mult. Nu e genul de copil care bate din picior că vrea luna de pe cer.
O bomboană îi e destul.
Ling e un băiat chinez, nici nu-s sigură că îl cheamă aşa, înţeleg greu ce-mi spune şi reţin şi mai greu. Vinde marfă într-un magazin oarecare, ascultă mereu muzică la telefon şi devine vigilent când îi intră români în grup în magazin: ăştia îi fură ciorapii din raft sau se-mbracă cu lucruri în cabina de probă şi ies fără să plătească. Azi mi-a spus că-n chineză la “bunică” se spune “nai nai”. Habar n-am în ce crede.
Probabil că-n dragoste, îl văd mereu cum surâde în timp ce scrie mesaje cuiva.
În cartierul în care muncesc sunt emigranţi din toată lumea: nişte pakistanezi vând telefoane şi aparatură pentru computer, în colţ e un magazin alimentar “Africa” care expune spre vânzare nişte legume ciudate şi condimente specifice, florăreasa, care face nişte aranjamente florale de mai mare dragul, e româncă. Elisabeta, care face curat prin blocuri, e albaneză…
Niciodată nimeni nu vorbeşte despre Dumnezeul său. Fiecare cu ale lui, în bună pace şi respect, cu zâmbete şi fără priviri ciudate.
Ah, cât pe ce să uit: numai românii care se-mbată aproape zilnic în faţa magazinului mai pomenesc câte ceva despre divinitate, dar asta când se-njură unul pe altul.
La o ţuică se transformă în apărători ai credinţei.
Atacă, fac comentarii răutăcioase, se revoltă împotriva celor care nu le seamănă.
Între timp, zâmbetul lui Princess e răsplată pentru orice Creator.
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto : D’alessio Nicola