Citind în hohote de râs

Banner Film Experience

cum-trezesti-curiozitatea-copiilor-pentru-cititStătea lungit într-un şezlong, în miezul grădinii, la umbra unui păr din care cădeau uneori fructe galbene, zemoase.

Şi murea de râs de se uitau vecinii printre ulucile gardului să vadă ce-o avea aşa de râs.

Părea singur, dar nu era. Citea din “Moromeţii”.

Taică-meu era un om sever, numai reguli şi bună purtare, rareori zâmbea şi nu stătea la joc cu noi, mă mira să-l aud râzând în hohote sau chicotind.

M-apropiam şi-ntrebam, îl rugam să-mi spună şi mie, să ne hlizim împreună:

– Las’că citeşti singură după aia, când termin eu!

Lumea cărţilor mi se părea brusc extrem de amuzantă, nu mai era acea lectură obligatorie pe care ne-o dădea doamna la şcoală.

A fost prima mea carte de oameni mari, trecusem de nivelul poveştilor lui Ispirescu şi de “Amintiri din copilărie” şi poarta mi s-a deschis cu “Moromeţii”. Am citit-o de două ori, ca să râd mai mult, la vremea aia nu vedeam altceva.

Pe noptiera tatei erau mereu cărţi, seara intra sub plapumă, aprindea veioza, îşi punea ochelarii şi-şi lua un aer de intelectual. Tata avea doar cinci clase, venise din Basarabia, trecuse graniţa într-o noapte, într-o căruţă cu multe suflete speriate, nu erau timpuri bune pentru şcoală.

Dar a citit mereu şi o făcea ori în hohote de rîs ori cu respect.

Cărţile de istorie erau la loc de cinste, vai şi amar dacă-l întrebai de ce citeşte despre Napoleon. Nu mi-a spus niciodată să citesc şi eu, nu m-a îndemnat, copiii nu se îndeamnă, nu se cicălesc, ci li se trezeşte curiozitatea. Dimpotrivă, cumpăra cărţi cu d’Artagnan şi ne spunea să nu ne atingem de ele, să nu le răsfoim până nu luăm vacanţă.

Interdicţia era respectată de ochii lumii, seara-mi luam cavalerul în pat şi dimineaţa-l puneam la loc, în bibliotecă. Taică-meu nu mă-ntreba niciodată ce citesc şi de ce, nu voia să afle dacă-mi place şi nici el nu povestea din ce citea.

Pentru el orice carte era sfântă, o considera muncă a celui care a scris-o şi a celui care a tipărit-o. Iar atunci când zâmbea, pierdut în paginile unei cărţi era imposibil să nu-mi doresc să văd ce-a citit acolo.

Lăsaţi copiii doar să vă privească când sunteţi scufundate între paginile unei cărţi, n-o închideţi doar pentru că au intrat pe uşă, dimpotrivă, rămâneţi absorbiţi de lectură şi le veţi da de înţeles că sunteţi într-o lume în care-şi vor dori şi ei să intre.

Articol scris de Liliana Angheluță


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − 6 =