În limba română când vrei să spui cuiva că e cam împiedicat, nepriceput sau timid, îi spui că e ”stângaci”. Prin urmare termenul este încărcat cu o oarecare conotație negativă. Această manieră de a considera lucrurile nu este specifică doar la români. De-a lungul secolelor, cei care scriau cu mâna stânga erau considerați “ciudați”, în timp ce ei se credeau speciali. Printre acești ”ciudați” se află câțiva care au schimbat cursul istoriei, precum Picasso, Michelangelo, Rafael, da Vinci, Einstein.
Interesant fapt, șapte dintre ultimii președinți ai Statelor Unite, inclusiv Barack Obama, fac parte din tabăra oamenilor care scriu cu mâna stângă.
Ce faci dacă ai un copil stângaci?
Nimic.
Nu încerca să-l corectezi, și să-i spui că e diferit de ceilalți. Forțat să renunțe la mâna cu care face majoritatea lucrurilor ar însemna doar să-i pui bețe în roate, să-i întârzii însuşirea scrisului, a cititului, a abilităţilor practice, şi chiar să-i sabotezi dezvoltarea emoţională.
De asemenea, ținând cont de faptul că majoritatea obiectelor sunt realizate pentru oameni dreptaci, copiii stângaci vor avea un anumit dezavantaj. De aceea, pe cât posibil, încearcă să îi achiziționezi obiectele necesare adaptate stângacilor.
Dacă e la vârsta formării deprinderilor va trebui să adopți o strategie diferită de a-l învăța anumite deprinderi practice. Fie vei realiza și tu respectiva sarcină cu mâna stângă, fie va trebui să te așezi în fața lui când vrei să îi prezinți o activitate model, pentru ca el să te poată imita, ca în oglindă.
Copilul stângaci este special, în măsura în care fiecare dintre noi este special. El poate fi creativ, emotiv, inteligent sau timid, la fel cum poate fi orice copil dreptaci. Fiind în minoritate, el trebuie să se adapteze la lumea dreptacilor, ceea ce înseamnă că va contribui cu felul lui specific de a realiza anumite lucruri. În cele din urmă, copilul stângaci este încă o dovadă că suntem cu toți diferiți, și că asta este chiar frumusețea vieții!
Articol scris de Fabiana Nicolae