Cam aşa se laudă mamele:
-Am un copil de nota 10!
De parcă ar conta.
De parcă ar fi important ce notă a luat la fizică!
Şi mai e ceva, invariabil, nu se pot abţine să nu-ntrebe propriile odrasle:
-Da’Corina cât a luat?
Corina fiind cea mai bună din clasă, concurenţa adică.
În cazul în care fata a luat chiar şi o jumătate de punct mai puţin, bucuria mamei e deplină.
Punem multă presiune pe copii să-nveţe, să facă performanțe la școală, să ia note bune, mulţi învaţă fără chef şi fără curiozitate, din frica de a nu fi acceptați și de a fi permanent criticați.
Creştem copii de florile mărului, habar n-avem nici noi ce şi cum e viaţa, ştim doar că ei trebuie să vină acasă cu carnetul plin de note mari.
În felul ăsta, vezi bine, ne-ar justifica ”truda” şi ”grija”.
Ce-or face mai târziu în viață, nu pare a conta.
Unii termină toate şcolile cu brio, spre încântarea părinţilor, dar nu ştiu să-şi facă o supă, habar nu au să scrie un CV, nu ştiu ce să facă cu inima lor când se-ndrăgostesc şi nu au habar să dea un prim ajutor.
Devin oameni mari fără a avea habar de viaţă, fizica au uitat-o de mult, din aceeaşi zi în care au luat nota cea mare.
Creştem copii pregătiţi pentru tema de mâine, nu pentru viaţa care-i aşteaptă.
Dacă sunt fericiţi sau nu ne interesează mai puţin, considerăm că ne facem datoria umplând frigiderul cu mâncare şi certându-i îndesat când sunt dezordonaţi.
Dacă stau la calculator, cu atât mai bine, e linişte în casă şi nu ne deranjează. N-avem tact, încercăm să le intrăm în suflet când vrem noi, nu suntem atenţi că ei nu sunt pregătiţi în acel moment şi că ne întredeschid uşa în altul.
Nu contează ce vor ei, copiii, contează ceea ce vrem noi, fireşte, doar noi ne străduim să-i hrănim şi să-i facem mari.
Fericiţi şi stăpâni pe picioarele lor vor fi doar după ce vor uita de lanţurile-n care i-am ţinut.
Lanţuri de nota 10, de altfel.
Articol scris de Liliana Angheluță