Oraş cu un patrimoniu cultural considerabil, Cordoba a fost odinioară, pentru un timp, centrul intelectual al Europei. Este o destinaţie turistică de primă mărime a Europei şi a Spaniei. Sute de turişti se perindă zilnic pentru a-i vedea comorile.
Printre acestea, Catedrala Mezquita. La fel ca şi alte monumente din Spania este un exemplu splendid de arhitectură religioasă musulmană. Nu e de mirare că două secole s-a trudit la construirea ei. Mezquita oferă privitorului straturi de arhitectură creştină peste straturi musulmane, tavane care ţâşnesc spre cer poleite în aur, incredibil de multe coloane din marmură şi onix. Aşezământul este grandios, dar sentimentul constant de grandoare este deja familiar vizitatorului care cutreieră Spania. Fascinante şi incredibile sunt ironiile sorţii: Mezquita este de fapt, o biserică creştină construită în interiorul unei moschei! Consacrată fecioarei Maria, aceasta este amplasată în mijlocul moscheei şi are formă de cruce. Geometria spaţiului rezultat din încrucişarea stilurilor arhitectonice este gazdă primitoare pentru orgile gigantice, intimidante prin mărime. Sutele de coloane pe care se odihneşte bolta acestei construcţii îţi dau senzaţia de ireal. Simţi că ai nimerit, călător aiurit, într-o megaproducţie hollywoodiană, iar decorul ar fi de fapt un artefact, atât de impunător este totul.
O altă aşezare memorabilă prin construcţie şi prin diversele destinaţii îmbrăcate de-a lungul secolelor este Castelul Regilor Creştini din Cordoba – Alcazar de los Reyes Cristianos. Construcţie militară iniţial, a devenit la un moment dat reşedinţa Isabelei de Castilia şi a lui Fernanado de Aragon. Biserică Catolica l-a transformat în sediul Inchiziţiei, mai apoi devenind închisoare. Ieşirea din hăul simbolic în care a fost aruncată de istoria indiferentă, s-a produs abia atunci când a fost cedată municipalităţii din Cordoba. Acum este înconjurată de grădini bogat amenajate pe o suprafaţa uriaşă, iar lacurile în trepte şi vegetaţia luxuriantă creează senzaţia de eleganţă şi stil.
Calleja de las Flores este de fapt o stradă plină de flori. Extrem de îngustă, ca toate străzile din centrul vechi, da într-o piaţetă. Culoarea florilor se profilează semeaţă pe zidurile văruite în alb şi creează un contrast seducător şi tihnit.
Un alt reper de neratat este Cristo de los Faroles. Cel mai potrivit moment pentru a vedea în toată splendoarea sa acest monument este Vinerea Mare şi zilele de miercuri şi vineri. „Hristosul plângerii şi al suferintelor” înfăţişat aici a fost subiectul mai multor melodii, balade şi chiar a unui film. Este un punct de tranzit pentru două cartiere foarte populare ale Cordobei.
Vizita în Cordoba n-ar fi completă dacă nu ţi-ai face timp să te duci la Carretera de Palma del Rio, unde se găsesc Ruinele Califatului de Vest, Medina Azahara. Este doar la câţiva kilometri de oraş şi oferă informaţii arheologice nepreţuite. Istoria Medinei Azahara este întortocheată şi învăluită în aburii legendelor. Motivul care a stat la baza ridicării acestui palat-oraş de către califul fondator a fost unul de imagine şi PR, iertată-mi fie folosirea acestui termen cu fason contemporan. Trebuia să lanseze ideea că regatul sau era unul dintre cele mai puternice din Europa medievală. Conştient că „imaginea costa”, califul n-a cruţat nici măcar o singură cheltuială pentru ca fantezia să prindă realitate. 10.000 de oameni şi cei mai buni artizani au lucrat zilnic aici. Efectul propagandistic dorit a fost obţinut din plin. Marmura în culori intense de violet şi roşu, folosită cu largheţe, abundenţa de pietre preţioase şi aur şi-au avut partea lor de contribuţie în acest plan de alimentare a prestigiului personal. Din păcate, succesiunea de razboaie civile au devastat Al-Andalus, astăzi doar ruinele amintind de măreţia de altădată.
De asemenea, îţi recomand să te plimbi cât poţi de mult pe jos prin oraş, pentru a te bucura de arhitectura sobră a construcţiilor civile, şi de cea aparent modestă, dar cochetă, a caselor particulare. Aceastea sunt văruite în alb şi ocru şi pline de flori viu colorate, atârnate la micile balcoane sau direct pe zidurile exterioare.
Dacă vrei să închei apoteotic şi, fie vorba între noi, decadent, vizita în Cordoba, oferă-ţi un răsfăţ al simţurilor şi al trupului. Mergi la Banos Arabes-Hamam al Andalus. Hammamul este unul dintre cele mai importante repere ale cuturii islamice. Gândit iniţial ca un loc de socializare prin excelenţă, baia la hammam este investită cu puterea aproape sacră de a curăţa perfect mintea, dar mai ales trupul. Şi nu e vorba goală. Ştiu, trebuie să vă puteţi oferi o scuză pentru preţul al naibii de piperat al acestei „aventuri”.
Ei bine, aflaţi că arhitectura aşezământului este spectaculoasă şi dă un aer enigmatic întregului ansamblu. Acest „spa” andaluz are mai multe camere, în care prin alternarea diverselor temperaturi ale apei se obţine o relaxare deplină. După baia cu spumă de care beneficiezi în debutul sesiunii spa, ţi se face un masaj aromoterapeutic. Când încăperea se umple de mirosuri intense de portocal, în timp ce corpul îţi e îmbălsămat cu produse cosmetice cu miros de floare, crezi că de fapt, ai murit şi eşti în rai… Luminătoarele de pe arcadele maiestuoase sclipesc stins şi hipnotic în ceaşca cu ceai oferită…Mă smulg cu greu plăcerii de a retrăi această amintire cu sinergia ei de mirosuri, umbre şi senzaţii, dar numai pentru că trebuie să predau articolul. Şi pentru a va spune că aventura mea în Andaluzia încă nu s-a terminat. Revin, curând. Cu Granada, de astă dată!