Sau despre demenţa senilă, adică ceea ce ni se poate întâmpla tuturor.
Nu suntem infailibili, pe la 30 de ani nici nu ne gândim, posibilitatea ca noi să ne pierdem efectiv minţile nu este luată în calcul. Aşa cum nu credem că ni se poate întâmpla să nu mai mergem, să suferim de boli grele, și ni se pare că vom fi sănătoşi și veseli nevoie mare până la adânci bătrâneţe.
Ar fi ideal, dar ceva se va întâmpla cu fiecare dintre noi, puţini ajung sănătoşi la vârste înaintate. Da, este important să avem un stil de viaţă sănătos, să ne facem analizele şi controalele preventive la timp, dar la un moment dat ceva se poate întâmpla.
Şi uneori “pocneşte” creierul, adică acel mecanism care coordonează totul nu mai funcţionează cum trebuie. Tratamente nu există deocamdată, Alzheimer – demenţa senilă precoce – apare pe la 50 de ani şi este greu de acceptat degradarea treptată a funcţiilor întregului corp.
În primul rând se pierde memoria, intervin atacuri de panică, depresie, teama, furia.
Cu cine să te cerţi?
Cu Dumnezeu nu poţi!
Prietena mea, Paula, are 54 de ani şi luptă deja cu Alzheimer de câţiva ani. Familia ei nu acceptă, o tot ceartă că de ce uită unde pune lucrurile, că de ce nu salută oamenii pe stradă, că de ce cumpără pâine de trei ori pe zi.
Ea încearcă să ducă o viaţă normală, lucrează la cabinetul unui medic privat, numai că uită să scrie programările şi, uneori, uită unde a pus fişele pacienţilor. E certată.
Plânge, merge la doctor, face tratament şi încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire cât mai mult timp, merge la o sală de dans – căci ajută la coordonarea mişcărilor – caută să nu se izoleze.
Deocamdată, pentru Alzheimer nu sunt tratamente. Doar dragostea poate linişti bolnavul, picăturile de calmare sau alte tranchilizante au şi efecte colaterale.
Când ne întâlnim, o îmbrăţişez lung, vorbim, caut să-i distrag atenţia de la gândurile negre, îi spun că totul e în regulă şi că nu e singură, nu trebuie să se teamă.
Ultima oară am întrebat-o ce a mai citit în ultimul timp.
Mi-a răspuns:
- Cumpăr cărţi, încep să citesc, dar nu trec de prima pagină, când ajung pe la jumătate uit ce-am citit mai sus şi mă-ntorc iar. Mă enervez după un timp şi renunţ.
Nu, nu suntem infailibili. Să avem înţelegere şi, mai ales, dragoste.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: Huffington Post