Aşa a fost numit, aşa e cunoscut în lume. Înfiinţat în Olanda, aproape de localitatea Weesp, satul conţine 23 de căsuţe, magazine, bar, tot ce e necesar desfăşurării vieţii unei comunităţi.
Este însă dedicat persoanelor care suferă de Alzheimer şi de alte forme de demenţă.
A fost conceput astfel încât ele să nu-şi întrerupă activităţile pe care le mai pot face, ci să aibă senzaţia că pot trăi normal.
Weesp este clasica localitate olandeză cu mori de vânt, cu căsuţe vechi dar bine întreţinute, cunoscut ca centru al porţelanului şi ca loc în care a fost fabricată cacao pudră de către Van Houten. În ultimul timp însă vin delegaţii din toate continentele pentru a vedea cu ochii lor cum sunt trataţi bolnavii aici.
Intrarea e liberă, ieşirea nu.
Satul demenţei este bine înconjurat de garduri şi are sistem de siguranţă, poarta nu poate fi deschisă din interior, pentru asta trebuie să mergi la recepţie să ceri să ţi se deschidă, iar asta se face doar când doritorul supravegheat prin camera de luat vederi ajunge să pună mâna pe mâner.
În maximă siguranţă, bolnavii leagă prietenii, e drept că uită imediat de ele şi reînnoiesc prietenia în fiecare zi. Pot să-şi bea cafeaua la bar, să se plimbe pe aleile satului, să-şi cumpere ceea ce le trebuie sau ce nu le trebuie, pot să meargă la coafor, la cinema sau la teatru. Pot să asculte muzică, să participe la diferite ateliere creative, să grădinărească, să discute între ei, totul dând impresia unei vieţi normale.
Bolnavii locuiesc în apartamente spaţioase, fiecare dintre ei are camera proprie într-un apartament de 6 persoane, în fiecare apartament sunt două ajutoare specializate în permanenţă.
Fiecare dintre pacienţi poate să-şi organizeze camera cum crede de cuviinţă, poate să-şi etaleze fotografiile de familie sau alte amintiri extrem de importante pentru ei.
Cu alte cuvinte, se pune accent pe menţinerea statutului de independenţă, activităţile de orice fel sunt susţinute şi stima de sine menţinută. Mai mult decât atât, periodic vin copii în vizită, în cadrul unui proiect care se numeşte “Închiriază un bunic”.
Contactul între generaţii face bine ambelor părţi şi bolnavii de demenţă reuşesc să nu se mai simtă marginalizaţi de societate.
Multe centre din lume au copiat exemplul şi ideea, de curând am citit că şi la Iaşi se va deschide un astfel de grup de locuinţe, faimoasa Sopoca se modernizează ca structură şi mentalitate.
Într-o zi fiecare dintre noi ar putea avea nevoie de îngrijiri speciale, linia dintre sănătate psihică şi demenţă continuă să fie, din păcate, foarte subţire.
Articol scris de Liliana Angheluță