”Folosit atât ca aliment cât și ca medicament încă din timpul lui Iisus, usturoiul și-a dovedit calitățile vindecătoare remarcabile. Să-l folosim cât mai des în formula sa naturală atunci când acest lucru este posibil sau ca supliment alimentar, deoarece are o bogăție de substanțe necesare unei bune sănătăți! – îndeamnă dr. în farmacie A.D.Raiciu.
Haideți să enumerăm doar câteva dintre lucrurile extraordinare pe care le face usturoiul pentru sănătatea noastră, în condițiile în care din ce în ce mai multe patologii – de la diabet la boala cardiovasculară și de la cancer la reumatisme cronice – ne duc în statistici la nefericitul loc 1 în Europa.
Usturoiul reduce nivelul trigliceridelor și a colesterolului total din sânge
Este un antibiotic natural extrem de puternic, un antioxidant redutabil, iar calitățile sale antibacteriene și antivirale sunt, pe drept, legendare. Aparatul cardiovascular beneficiază din plin de caracteristicile biologice ale usturoiului în condițiile în care acesta reduce nivelul trigliceridelor și al colesterolului total din sânge de la 5% până la 15%, ceea ce îl face un aliat în prevenirea sau ameliorarea bolilor aferente.
Cercetările recente îl indică drept un tonic capilar, nervos, vascular, cardiac, cu proprietăți antiseptice, diuretice, de scădere a glicemiei, expectorant și fluidifiant al secrețiilor bronșice.
Pentru că a fost considerat magic în medicina tradițională a multor popoare, cercetătorii au efectuat în ultimele decenii numeroase studii farmacologice și clinice, care n-au făcut altceva decât să reconfirme intuiții străvechi. E perfect adevărat că bogăția sa în vitamine și săruri minerale contribuie la detoxifierea organismului și creează un zid de apărare în prevenirea afecțiunilor respiratorii, care debutează în forță în sezonul rece, a răcelii sau a gripei și previne apariția cancerului. Să nu uităm că a fost folosit ca singur mijloc de combatere a epidemiilor de ciumă, arabii îl foloseau ca antidot împotriva mușcăturilor de viperă și a turbării, ajungând chiar într-o vreme să fie considerat panaceu universal!
Preparatele pe bază de usturoi se vor administra cu prudență la persoanele care au suferit recente intervenții chirurgicale sau la asocierea cu medicație antiplachetară și anticoagulantă (Aspirină, Plavix, derivați cumarinici, trombostop, Sintrom).
Suplimente pe bază de usturoi marca HOFIGAL
Sunt unele persoane care nu tolerează gustul sau mirosul de usturoi sau care din motive lesne de înțeles evită în mod deliberat să îl consume, pentru că așa cum se știe mirosul său este extrem de puternic și persistă chiar și mai mult de 24 de ore. Pentru a beneficia de calitățile sale, divizia de cercetare de la HOFIGAL are în portofoliu trei preparate care conțin usturoi.
Introdus în regimul alimentar sub formă de suplimente nutriționale, usturoiul reduce hiperlipidemia și încetinește formarea plachetelor aterosclerotice. Colesterolul rău suferă o diminuare în medie cu 25-30mg/dl după câteva săptămâni de tratament, efectul menținându-se câteva luni! – punctează interlocutoarea noastră, în condițiile în care se conjugă cu un regim alimentar adecvat, prescris de medic.”
Aceste produse se pot cumpăra din farmaciile Hofigal din toată țara, farmaciile partenere și online de aici:
Interviu realizat de Adriana Caranfil