Doamne, pe vremea mea, ciorapii se cârpeau… Chiar și dresurile! Puneam o picătură de ojă transparentă să nu se ducă firul mai tare, apoi coseam delicat. Dungi subțiri se vedeau colo – colo. Așa …
DEZVOLTARE PERSONALĂ
Invizibilii..
Stau în spatele ușilor închise. Sau ies un pic pe drum dimineața devreme, merg încet până la piață, la farmacie și se întorc acasă, în fața televizoarelor. Asta cât mai pot merge, după o anumită vârst…
Moartea prin înec – sau cele 60 de secunde fatale
Orașul în care locuiam era zguduit în fiecare vară de dispariția prematură a unor copii: se înecau într-un râu din apropiere. Râul nu era adânc, exista și o mică plajă amenajată, totuși se înecau cop…
Logodnicele pleacă, pisicile rămân
Imaginea femeii casnice care se-nvârte prin casă, trebăluind, și dă la o parte coada pisicii s-a cam terminat. Femeile au început să prefere câinii, în special cei mari, capabili să le ofere siguranță…
Mânca-o-ar mama pe ea
Vorbesc cu plantele și eu! Mai ales cu cele pe care le îngrijesc, desigur. Le pun apă, le mângâi încetișor frunzele, le laud să știe că-s frumoase. Plantele aud, simt dragostea, sunt potolite dacă ști…
Pe catwalk, noi, imperfectele
Nu mă plac. Mă uit rar în oglindă și nu-mi place ce văd, e ca și cum aș privi o străină, încerc să pricep că sunt eu dar nu reușesc mereu. Ceea ce sunt eu e bine ascuns în interior, dincolo de riduri,…
Doi crenvurști la tocăniță
Mor când aud că ceea ce se-ntâmplă în viață este doar fructul deciziilor tâmpite pe care le-ai luat. Dragilor, nu toți avem de ales, depinde unde te-ai născut, dacă ai avut părinți bolnavi sau nu, îns…
Cum să pleci în altă țară
S-au obișnuit românii cu plecatul, cu zborul dus-întors spre sau dinspre țările unde trăiesc și lucrează. De două ori pe an sau când pot fac ruta Roma Ciampino – București , Madrid – București sau de …
Cu ușile bine închise
Nu-i bine ce se-ntâmplă în lume. Se-nalță ziduri, se închid porturi, se zăvoresc ușile, oamenii se uită pe vizor înainte să deschidă, alteori atacă doar ca să fie siguri că nu vor fi ei atacați. Creșt…
Sunt frumoasă
Am cunoscut acum câțiva ani o doamnă extraordinară: de câte ori îmi deschidea ușa zâmbea a râs. Adică nu avea acel zâmbet forțat, de om educat, ea era chiar fericită. Făceam exerciții de engleză cu ne…