Ne dorim case mari!
Românii şi nu numai îşi doresc în secret casă cu etaj, multe camere şi trei băi, spaţii de depozitare şi rafturi fără de număr, ba chiar și piscină și nenumărate anexe.
Cunosc pe cineva care a dedicat mulţi ani ca să-şi construiască o astfel de casă, ea şi părinţii ei au muncit şi-au investit, când am cunoscut-o eu se străduiau să pună acoperişul, să termine odată cu tot, să umple casa de mobilă, să vină instalatorii, să se mărite şi ea. Pentru că-şi pusese în cap să se mărite când o fi gata casa…
La ea totul era calculat, nu concepea altfel şi nu se uita în jurul ei, nu lăsa pe nimeni să se apropie, gândurile ei mergeau doar la bideul ce urma sa troneze în baie şi la modelul de parchet de firmă cu care urma să spargă gura târgului.
Pe la 34 de ani își termină casa, în sfârșit!
Era frumoasă, înaltă şi brunetă, cu mers zdravănă, de femeie hotărâtă. Se uită rapid în jur, alese un coleg de muncă de la alt departament, un fel de șefuleț bine plătit și cu perspective de a avansa în carieră şi hotărî că se potrivește exact planurilor sale.
Bineînţeles că ”victima” nu ştia nimic, așa că-i căzu, nătâng, în plasele bine întinse…
Ea se grăbea, îmi tot povestea la o țigară că nu mai poate aştepta, că trebuie să facă şi un copil, era în plan, şi asta cât de repede, cât încă îi mai funcţiona ceasul biologic.
Într-o zi îi spuse iubitului drept în faţă:
– Trebuie să ne căsătorim cât mai repede, nu am timp s-o lungim prea mult!
Casă avea, soţ avea, așa că nunta se desfăşură conform planului.
După ceva timp, întârzia constant la serviciu, venea din ce în ce mai obosită, mă gândeam în sinea mea că na, aşa-i când ești proaspăt căsătorit, dragostea te ține treaz.
Până într-o zi când îmi mărturisi că-i este somn pentru că se culcă mereu după 1 noaptea, că are treburi.
–Şterg praful și fac curat! Dacă ai şti cât praf se adună într-o zi! Casa e mare, o iau de jos, de la parter şi aproape că nu termin niciodată. Bibelouri, chestii peste tot, numai să le iei pe toate la rând îţi trece viaţa. Nu ştiu ce-a fost în capul meu, dar acum nu pot să le arunc. El nu mă ajută deloc, spune că nu de asta s-a însurat! Iar eu nu pot lăsa aşa, nu pot dormi dacă n-am şters praful, mi se pare că-l respir.
Poveste adevărată e! Nu, nu au fost fericiţi, s-au despărţit, nici copii nu au făcut.
Cunosc oameni care sunt fericiţi într-o cămăruţă, de-abia nu se caută unul pe altul şi nu se strigă! Împart totul, îşi cunosc gusturile şi căldura, nu se izolează, se îmbrăţişează des pentru că se intersectează şi nu pot trece unul pe lângă altul fără să se atingă.
O casă mare nu te face cu siguranţă mai fericit, uneori chiar dimpotrivă.
Articol scris de Liliana Angheluţă