Femei care se perpelesc, aşteptând semne de iubire de la un El indiferent.
Dar asta doar pentru că-n ADN-ul bărbaţilor nu e loc de prea multă alintare, ei sunt, genetic vorbind, vânători, cerebrali şi puţin vorbitori.
Însă pentru unele femei e tare greu să stea un pic singure, să decidă de capul lor sau chiar să meargă la piaţă fără însoţitorul care priveşte, oricum, cu ochi reci, gogoşarii şi morcovii. Nu-l prea interesează ce-i pune nevasta-n farfurie, bun să fie.
Femei posesive fără să ştie măcar! Nu vor să-şi sufoce partenerul, pur şi simplu nu ştiu să stea fără el.
Am o prietenă, bună la suflet şi isteaţă. Dar, orice i-aş propune îmi răspunde invariabil:
-Să-l întreb pe Paul!
Face cumpărături numai cu el, merge la doctor numai cu el, pare fragilă, deşi nu e, pare neajutorată fără acel umăr puternic alături.
Dacă o invit în oraş la o cafea primesc acelaşi răspuns:
-Să-l sun pe Paul, să-l întreb!
Şi nu pentru că el i-ar interzice ceva, ci pentru că ea însăşi nu poate lăsa lanţurile din mână.
Într-o zi, prietena mea m-a sunat, plângând:
-L-am rugat să meargă cu mine la birouri să m-ajute cu actele, el pricepe, înţelege tot mai bine ca mine! Ştii ce-a făcut? A ţipat, a spus că să mă descurc singură, să nu-l mai bat la cap!
Plângând, a adăugat:
– Dacă-l pierd, nu mai am nimic frumos pe lumea asta!
…Femei a căror viaţă se bazează doar pe relaţia pe care o au, care zboară precum fluturii în jurul luminii, fără a pricepe că au şi ele destulă lumină.
Pentru ele şi pentru ei.
Cu toţii avem nevoie de spaţiul personal, de tăcere, de un pic de singurătate în care ţi se aşează şi gândurile mai bine şi se limpezeşte inima. Avem nevoie să ne oglindim sau să ne mişcăm în lume singuri, tocmai pentru a ne confirma că suntem vii şi independenţi.
Şi trebuie să-nvăţăm, femei şi bărbaţi deopotrivă, că dragostea nu are gratii, nu este o închisoare în care ne-nchidem “de bună voie şi nesiliţi de nimeni”.
Ci e tocmai libertatea de a trăi frumos alături de celălalt, cu generozitate, fără restricţii şi comportamente autodistructive.
Articol scris de Liliana Angheluță