Eram fericiţi! Nu tânjeam după mobile, ci după cărți

lucrurile-care-ne-fac-fericit
Comments (11)
  1. Gheorghe Suchoverschi says:

    Pe vremea aceea exista o anumită egalitate între oameni. O impunea regimul. Dar şi atunci exista dorinţa spre mai bine. Ne jucam cât ne jucam şi cum ne jucam, dar, tot intra invidia între noi când copilul nuştiucărui secretar de partid venea cu câte o maşinuţă teleghidată, altul cu o trotinetă nuştiucum, iar noi, copii de simplii slujbaşi la Stat, vroiam să avem maşinuţa lui Ionel, trotineta lui Gigel, hăinuţele lui Fănel, lucruri care părinţii noştrii nu îşi permiteau să ni le cumpere, la un salariu de 700 – 1000 de lei, Mi-amintesc faptul că pâinea încă se vindea pe cartelă la venirea “Epocii lui Ceauşescu”,în 1965-1966. Mărfuri nu prea erau diversificate pe vremea aceea, când se primea marfă mai de doamne ajută, se vindea ca pâinea caldă. Mai pe sub mână, mai prin relaţii, cunoştinţe. Funcţiona PCR-ul (Pile, Cunoştinşe, Relaţii). Iar eu mi-amintesc prin clasa a cincea cum căutam culegere de matematică de Gheba şi nu am găsit. Întrebam la toate librăriile. E drept că pe atunci nu erau laptop-uri, PC-uri sau tablete ca acum, dar erau alte tentaţii. Pe atunci Galaxia Guttenberg încă era în floare (La era tiparului mă refer), pe când acum ne bucurăm de era Microsoft. După umila mea părere orice vreme cu farmecul ei. În copilăria mea, noi care locuiam la casă îi invidiam pe cei care stăteau la bloc pentru confortul lor (căldură centralizată, de care se bucurau din plin, baie şi WC în fiecare apartament). După o vreme locatarii de la bloc ne invidiau pe noi cei de la casă “pe pământ”, fiindcă aveam curte, grădină de zarzavat, spaţiu de mişcare mai mare ca la bloc.

  2. gheorghe says:

    Uneori, doamna, uneori!

  3. (puiu) barbalata mirela says:

    Din punctul asta de vedere, da…era mult mai bine. Mare adevar in cele spuse mai sus. Dar, cum spune si dl Gheorghe, exista si atunci invidie, rautate, indiferenta etc doar ca erau mascate sau aratate sub o alta forma.
    Si mie imi este dor de copilarie cand veneam la bunici, cand mancam dulciuri facute in casa, cand mancarea era sanatoasa. Erau alte timpuri.
    Timpul acum zboara nu trece. Din pacate.

  4. (puiu) barbalata mirela says:

    Erau alte timpuri. Ne bucuram de lucrurile simple pentru ca nu stiam altceva. Tanjeam cu totii dupa ceva necunoscut. Dar rautatea si invidia existau si atunci doar ca aveau alte forme.

  5. ghelbere elena says:

    Imi facusem relatii la multe librarii pentru a cumpara cele mai noi aparitii si pe care nu reuseam sa le cumparam le citeam de la alti colegi care le cumparase. Era o adevarata intrecere intre noi care a cumparat si citit cele mai multe carti. Acum gasesti sa-ti cumperi cate carti vrei dar nu mai exista aceeasi placere, cel putin la tineri. Fug de citit repede la calculator. Daca au carte pentru scoala de citit citesc recenzii pe calculator si gata.

  6. Roxana says:

    Eu una ma bucur si acum de lucrurile din trecut,atat cat mai este posibil in lumea nebuna si murdara a zilelor noastre….Tanjesc dupa trecut si copilarie,dupa viata fara griji,curata si frumoasa pe care o aveam inainte de fatidicul `89..Imi e dor de lumea decenta si serioasa de atunci,de principii si ambitii blande,de cuvantul dragoste(pe care azi nu il mai auzi)si de tot ce insemna el:finete,decenta,bun simt,pasiune si iubire curata.Mi-e sila de prezent,de tot ce a adus el,de materialismul infect si ieftin pe care l-au preluat toti,de dependenta de tehnologie si de tot ce implica ea..Suntem mai destepti? Poate…Dar cu ce pret?!…Pacat.

  7. Niculescu Carmen, Tulcea says:

    Imi amintesc cu oroare, stima Doamna, cum se oprea curentul electric la ultimele ore de curs, la scoala. Era frig, era iarna, iar noi, inghetati in cizmele din carton vopsit si in uniforme, fugeam spre apartamentele si mai inghetate. M-am nascut la bloc, am locuit la bloc pe vremea aceea. Caloriferele aveau un rol de decor . Imi amintesc ca toata noaptea aveam degetele picioarelor umflate si rosii de frig si umpleam patul de sange scarpinandu-le prin somn, toata noaptea. SCriam la o lampa cu gaz, desi invatam pe rupte. Mama ma consola – lasa , mama, ca si noi , pe vremea razboiului, tot cu gaz ne luminam.(!) Daca ajungeam mai repede in apartament, ma intampina tata, misterios….in centrul orasului se aduceau tacamuri de pui si adidasi de porc…i-au soptit doi colegi de munca. Si plecam cu tata pe zloata, prin noroaiele vremii, sa stam vreo 3 ore in frig , la coada civilizata. Doua ture de coada. Sa ne ajunga. Ma saturasem de cartofi prajiti ( si aia cu economie, ca uleiul era la ratie si butelie nu se prea gasea ) cu gogonele. De aceea poate nu prea am tragere de inima sa mai fac cartofi prajiti. Am alergie. Oare la ei..oare la amintiri…oare la gogonele….?Stiti dupa ce tanjesc din vremurile acelea? Dupa siguranta locului de munca- a zilei de maine, cum spuneau parintii noastri. Dupa apartamentele noi in care se mutau oamenii tineri , descarcand mobila noua, care mirosea a lemn proaspat lustruit. Dupa taberele de pioneri, in care se mai si distrau copiii. Dupa cartile mirosind a tipar pe care le cumparam pe nimica-toata sau le primeam cu bratul la scoala, la diferite premii sau concursuri. Dupa hainele noi din bumbac sau lana – ne-am cam saturat sa stam la coada la magazinele second-hand pe usa carora atarna vreun afis-luni primim marfa noua (!!) Mi-e dor de cinematografele pline cu filem decente, in care majoritatea scaulenor erau ocupate de tineri , el fericit ca a reusit in duminica asta sa o scoata la oprajitura si un film, iar ea tanad sfioasa in mana o floare- la moda erau garoafele… Dar ma intreb , stimata Doamna, oamenii care au murit la Revolutia din 1989, oare nu au murit pentru ceva mai bun? Ca saracie aveam si pe atunci. Gunoaie exista de cand lumea. Dar parca asa hotie , asa nesimtire si inversunare pe distrugerea unui popor nu-mi amintesc sa fii prins nici eu, dar nici ai mei stramosi . In oraul meu- un oras superb , pe malul Dunarii, traiesc 14 minoritati. Am avut prieteni, colegi de scoala si de familie, lipoveni, turci, evrei…ne-am respectat religiile reciproc si ne-am ospatat reciproc la fiecare sarbatoare, care cu ce avea si se gasea. Dar intre noi nu au existat dusmanii religioase. Niciodata. Cum va spuneam- in frumosul meu oras exista o fabrica de legume si fructe (unde lucra matusa mea , de unde a si iesit la pensie), o intreprindere de pescuit oceani ( Romania avea o flota pe vremea aceea) unde lucra tatal meu, o intreprindere de conserve de peste ( In care s-au cunoscut parintii mei)….s-au dus toate. UNDE? AU FOST RASE DE PE FATA PAMANTULUI, de parca se incearca un nou experiment Hiroshima. S-a mai tarat peste ani un santier naval, dar am auzit ca se inchide si ala curand. Oare ne vom intoarec la lampa cu gaz, la cartofii prajiti procurati pe sub mana? Sa stit ca sunt prevazatoare – mi-am pus un ditamai butoiul cu gogonele. Ca dupa razboi, maica…

    1. Aquiahora says:

      Mulțumim pentru mesajul emoționant și că ați împărtășit cu noi amintirile dumneavoastră.

  8. ghelbere elena says:

    Cat de gustoasa este mancarea facuta pe plita cu apa proaspat scasa din fantana. Mancaruri simple dar atat de delicioase nu poti manca decat la tara.

  9. fetic bianca says:

    Eu nu am apucat chiar atat de mult acele timpuri dar n copilarie am avut parte de lucruri frumoase dar simpli . Nu am crescut cu tableta ci …citem povesti de pe carti si eram asa de fasinata de poveste incat aveam impresia ca fac parte din ea. iar jocurile cu prietenele mele din bloc erau cele mai frumose. nu mai spun de mancarea pregatita de mama din mai nimic care avea un gust extraordinar . Ce sa zic chiar eram mai fericiti cu mai putin

  10. dumitrescu elena raluca says:

    erau alte vremuri ,nu stiam a esista atatea ,ne bucuram de ce aveam si atat ,acum….

Termeni și Condiții

Toate drepturile rezervate.
Este interzisă reproducerea integrală sau parțială a conținutului fără acordul AquiAhora, ...
mai multe ...

PARTENERII MEDIA

AquiAhora – Ghidul tău online de lifestyle

Copyright © Aqui Ahora – viață sănătoasă, dezvoltare personală și turism.