Răspunsul este: da! Turismul de lux este gândit pentru oamenii cu gusturi sofisticate, deschişi experienţelor noi, scopul lor fiind de a avea parte de tot ceea ce este mai bun în materie de călătorii.
Este pentru cei care caută cele mai luxoase unităţi de cazare, serviciile de cea mai înaltă calitate şi personalizarea până la ultimul detaliu a călătoriei lor. Gradul înalt de customizare a acestui tip de turism, cere o foarte bună pregătire a consilierului de călătorie şi capacitatea de a efectua o ghidare complexă a clientului. De obicei acesta din urmă este pretențios, are bani mulți si exigențe foarte înalte pentru care este gata să plătească.
Lux nu înseamnă numai exotismul destinaţiei, ci şi unicitatea experienţelor trăite
Pentru cei pentru care călătoriile reprezintă ştiinţa şi arta de a trăi la un anumit nivel, vacanţele pot îmbrăca un evantai de destinaţii şi de experienţe dintre cele mai diverse, pe toate continentele lumii.
Exemple de vacanțe de lux:
– o vacanţă în safari şi o călătorie cu exclusivistul tren-hotel “Pride of Africa” al companiei feroviare private a Africii de Sud (Rovos Rail), care îi poartă pe turişti prin splendidele peisaje ale Africii. Cazarea se poate face, fie de resorturile de lux aflate în oraşele principale, fie în cadrul rezervaţiilor naturale;
– o croazieră de lux în largul mărilor şi oceanelor, având ca destinaţie insulele Galapagos, Antarctica, America de Sud, Alaska, Africa;
– un circuit privat în Cambodgia-Vietnam-Laos, India, Bhutan, Tailanda de Nord, Australia, Noua Zeelanda, Peru şi Bolivia, Brazilia;
– sau, de ce nu, prezenţa în tribună, la finala de la Roland Garros sau Wimbledon.
Experienţe de lux:
În ultimii ani, urcă vertiginos în preferinţele turiştilor destinaţiile de spa şi wellness, locuri exotice considerate repere de gust şi creativitate, graţie terapiilor sofisticate şi inovative, precum şi asocierii cu cele mai celebre brand-uri de produse Spa din lume.
Din Azerbaijan până în Cancun şi din Arizona pana în Dubai, spa-urile oferă tratamente cunoscute şi mai puţin cunoscute, precum: masajul de relaxare sau terapeutic, pietre fierbinţi, reflexologie, masaj cranio-sacral, tratamente ayurvedice şi Watsu, aromoterapie, thalassoterapie, hidroterapie, terapia sunetului, etc. Relaxarea şi eliberarea de tensiunile vieţii de zi cu zi, sunt inima experienţei Spa&Wellness. Detoxifierea trupului, şedinţele de fitness, meniurile, tratamentele cosmetice, toate fac parte dintr-un program special creat pentru categoria de „connaiseuri” ai acestui tip de răsfăţ.
Românii au un apetit dovedit pentru lux, de la achiziţionarea de maşini al căror preț îți taie respirația, până la vacanţe care costă zeci de mii de euro.
Desigur că segmentul care preferă luxul în orice aspect al vieţii, de la obiectele care conferă culoare şi stil vieţii domestice până la cele de răsfăţ şi relaxare, este unul de nişă. România are bogații ei, și unii dintre aceștia au cu adevărat clasă! Parte din ei sunt gata sa dea sute, ori mii de euro pentru o singură zi de cazare într-un resort exclusivist, dar nu toți înteleg să se laude cu asta.
Și bine fac!
Articol scris de Adriana Caranfil