Într-una din iernile geroase din România, pe o vreme de minus 25 de grade, am făcut o pneumonie de toată frumuseţea.
Tratamentul cu antibiotice îşi făcea temporar efectul, mă vindecam pe moment, dar în câteva zile o luam de la capăt.
Din februarie până în primăvară am tot schimbat medicamentele între ele: degeaba, vindecarea definitivă nu reuşea să se instaleze.
La ultima vizită doctorul mi-a spus, epuizat:
- Nu ştiu ce ar trebui făcut, dar antibiotice nu mai puteţi lua, vă distrugeţi ficatul!
M-am speriat, mi-era foarte rău şi refuza să-mi dea un alt tratament
- Şi eu ce fac?
- Nu ştiu!
Aşa mi-a răspuns şi a dat din umeri neputincios.
Pe drumul de întoarcere am intrat într-o biserică, prima ce mi-a ieşit în cale. Mi-era teamă, dar nu pentru mine, ci pentru copiii mei care aveau nevoie de o mamă sănătoasă, care să-i crească mai departe. M-am rugat pentru asta, m-am rugat cu frângere de inimă şi disperare.
Am ieşit apoi din biserică şi, mergând pe aleea parcului pe care-l traversam, am simţit cum un nor negru iese din mine. Încă-mi amintesc senzaţia, se ridica tot răul din corpul meu chinuit de febră. Un fel de abur ieşea, un miracol mi se întâmpla chiar atunci, eu continuam să merg fără să-nţeleg decât starea de bine, de putere şi sănătate.
Aşa a fost. S-a întâmplat acum vreo 20 de ani, dar de atunci continui să cred în miracole. Pentru cine nu crede în divinitate există şi explicaţia ochiului pineal, acel al treilea creier al nostru, situat la baza frunţii, responsabil pentru puterea gândului. Puţin folosit, aproape atrofiat, este centrul cunoaşterii non senzoriale, al instinctului de a urma o cale în loc de alta, este cel care ne pune în alertă, cel care ne trimite premoniţii.
Un fel de înger păzitor.
Există miracole? Da, multe sunt certificate de către biserică, după adevărate anchete pentru stabilirea adevărului. Sunt persoane care s-au vindecat de cancer, de boli grele, persoane cărora doctorii nu le mai dădeau şanse de viaţă şi care, în scurt timp şi în mod inexplicabil, aveau toate analizele bune.
Un lucru e sigur: puterea gândului nostru este încă o enigmă, nu suntem conştienţi de ceea ce putem face cu această forţă.
Dar ştim că gândirea pozitivă ne influenţează, mereu în binele nostru!
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto: Nicola d’Alessio