Fetiţa care-njura de mama focului!

Banner Film Experience

copiiCrescuse printre bărbaţi, printre mecanicii cu salopete pătate şi mâini grele, în curtea cea largă a atelierului auto.

Oamenii înjurau des, de mamă şi de morţii tuturor pieselor care nu se potriveau cum ar fi vrut ei, îşi băgau şi-şi scoteau ce li se părea lor mai preţios şi nu băgau de seamă că fetiţa cu bucle blonde îi asculta cu atenţie.

Înjurăturile lor au fost poveştile ei, la cinci ani, cocoţată pe gard, urmărea trecătorii şi înjura şi ea precum bărbaţii. Cred că nici nu înţelegea bine ce spune, dar punea patos în vorbe şi rămâneai uimit să auzi ce vorbe spurcate putea rosti guriţa ei de copil aproape nevinovat.

Cu mama ei fusesem colegă de şcoală, uneori dădea din umeri resemnată şi-mi spunea:

-N-am ce-i face, pur şi simplu n-are ruşine! Dacă-i spun ceva, mă-njură şi pe mine, aş bate-o toată ziua, mă termină cu nervii. Nu pot s-o ţin în frâu şi pace.

Era resemnată deja.

Fetiţa se ducea să cumpere vin pentru mecanici, de la o bătrână care stătea la două străzi mai încolo, se-ntorcea acasă cu bidoanele-n braţe, se mai oprea un pic şi bea şi ea o gură, curioasă să afle, să ştie, să fie mare.

Toţi o tratau ca pe un adult, pe la 7 ani mătura prin curte, ducea gunoiul şi se băga să jumulească puii pe care-i tăia tat-su vara.

Imita, se uita atentă la ce fac oamenii mari şi făcea şi ea, tăia ceapa, spăla rufe, căuta şurubelniţa potrivită:

-Aura, ia vezi de găseşti cheia de 6!

Şi ea o găsea imediat, de n-o găsea înjura de morţii cui n-a pus-o la loc.

Când maică-sa a rămas însărcinată din nou a declarat cu hotărâre şi spre îngrijorarea tuturor:

-Mare lucru! Şi eu pot să rămân gravidă, ca mama! Chiar am s-o fac!

Cu timpul s-a mai domolit, dar faptul că nu a fost ţinută prea din scurt nu i-a schimbat prea mult caracterul.

A devenit o tânără ambiţioasă, hotărâtă, care când spune că va face o treabă chiar o face, te priveşte drept în ochi, fără inhibiţii. Nu ştie să-şi plece capul în faţa nedreptăţilor şi ferească Dumnezeu s-o superi că te termină din trei vorbe.

Nu, acum nu mai înjură, dar plesneşte cu vorba. Şi bine face.

Eu, adult crescut cu “taci, să nu ne ştie lumea, că nu-i frumos”, n-am ştiut decât rareori să mă apăr, am tot răbdat şi-am tot tăcut.

Şi treburile părinteşti se-nvaţă, de aia spun, lăsaţi copiii să bufnească, să spună, să-nveţe să spună “Nu”, să se-mpotrivească, să ştie să se apere singuri mai târziu, când nu vom mai fi lângă ei.

Nu-i judecaţi prea aspru când fac câte-o năzdrăvănie sau când scapă o vorbă urâtă, viaţa-i nu-i făcută doar din alb şi negru şi trebuie să le ştie pe toate.

Articol scris de Liliana Angheluță

 

 

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − seven =