Sunt imagini care au emoţionat o lume întreagă.
Imagini care au sensibilizat opinia publică şi care, uneori, au schimbat cursul istoriei.
Prima campanie fotografică pentru drepturi umanitare a fost cea a misionarei Alice Harris, aflată în Congo împreună cu soţul ei.
În acea perioadă Congo era sub stăpânirea sângerosului rege Leopold II.
Un uriaş teritoriu numai bun de exploatat.
Cauciucul descoperit de curând era la mare cerere şi plantaţiile din Congo erau pline de sclavi care lucrau fără odihnă pentru a umple buzunarele altora.
Torturi inimaginabile, crime…
Populaţia băştinaşă era strivită, umilită, oamenii erau biciuiţi, femeile violate.
Una dintre practicile comune era mutilarea copiilor. Li se tăiau mâinile sau picioarele, doar aşa, pentru a demonstra puterea. Subjugarea prin teroare.
Era anul 1904. Acasă la Alice Harris a ajuns un om necăjit, cu un pachet din frunze în care învelise membrele fiicei sale de doar 5 ani!
Fotografia, executată cu una dintre primele Kodak portabile, exprimă toată neputinţa omului simplu în faţa acestei puteri abominale. Nici măcar lacrimi nu mai sunt.
Ci doar perplexitatea în faţa răului absolut!
Zecile de fotografii realizate de Alice şi de soţul ei au ajuns imediat pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.
Pentru prima dată se vorbea despre drepturi umane. Pentru prima dată se lua atitudine internaţională în faţa ororilor.
Urmare a acestui fapt, în 1908 regele Leopold a fost nevoit să renunțe la regimul personal, criminal. Congo a trecut imediat sub conducerea statului belgian. Îşi va câştiga independenţa de abia în 1960, dar procesul de eliberare începuse demult.
Începuse cu prima fotografie ce a cutremurat lumea occidentală!
De atunci, multe altele au reuit să atragă atenția: fetiţa nudă, plină de arsuri şi usturimi provocate de explozia unei bombe cu napalm, în Vietnam.
După mulţi ani, această fată reuşi să înfiinţeze o asociaţie care vine în ajutorul copiilor victime de război.
Faimoasă e şi imaginea călugărului budist care-şi dădu foc în 1963, protestând împotriva rigidităţilor religioase…
Uimitoare e şi fotografia tânărului chinez din Tiananmen. Singur în faţa unei coloane de tancuri!
Sunt fotografii care ne-au schimbat sufletul şi care vorbesc despre durere, despre curaj, despre puterea demnităţii umane!
Fotografii care schimbă lumea şi istoria ei!
Articol scris de Liliana Angheluță