Când a-njurat-o prima dată de mamă, i s-a părut că nu aude bine!
Sângele i se oprise, o clipă nu mai văzu bine şi aşteptă ca totul să fie ca înainte.
Nu, deja nu mai era!
Nu înţelegea cum de se transformase omul din faţa ei într-o bestie care urla şi ţipa, apropiindu-se din ce în ce mai mult de ea, cu mâinile ridicate.
El i-a cerut iertare apoi, fusese nervos iar ea nu se pricepuse să-l liniştească.
Era vina ei.
Era vina ei şi când el i-a dat prima palmă, nu ştia când să tacă, nu ar fi trebuit să-l zădărască, el era venit de la muncă şi nu suporta s-audă nimic.
Ea îl iertă din nou, iubea bărbatul acela pe care şi-l amintea altfel, drăgăstos, romantic şi bun. Da, poate că era vina ei, el îşi pierdea răbdarea, sărmanul, cu una ca ea!
Încercă să tacă, dar nu era bine nici aşa: palmele o izbeau din senin, doar pentru că, după părerea lui, nu mai ştia să fie veselă şi era cu gândul aiurea, probabil se gândea la altul:
-Ce-ai de nu vorbeşti, ai? Ţi-o murit careva? Când te-am luat erai altfel! Nu-ţi mai plac acum? Nu-ţi mai ajung?
Ea încremenea, nu ştia decât să tacă, se făcea mică, micuţă de tot şi înţelegea doar că iar a greşit cu ceva, ar fi vrut, da, să fie veselă şi senină, dar îi venea să se ascundă mereu.
Îi era teamă, oare până când va dura coşmarul ăsta? Căzuse în capcană: el o bătea şi ea îl ierta. Mereu. An după an.
Chiar şi sub ochii copiilor lua bătaie, ei nu ştiau s-o apere, de-abia dacă reuşeau să se adăpostească în camera lor de unde, din spatele uşii închise, ascultau cu inima bătând nebuneşte ţipete şi bufnituri greoaie.
Aşa i-a fost viaţa, se obişnuise aproape, se resemnase.
Însă într-o zi văzu pe stradă un cuplu de o anumită vârstă, nicidecum tineri: se ţineau de mână, pălăvrăgeau şi, din când în când, se alintau din priviri.
Era atâta lumină între ei încât ea, chinuita, amărâta, cea-fără-de-speranţă gândi:
-Am greşit, da, dar numai în ziua aceea, prima, când m-a înjurat şi eu l-am iertat, acceptând să-i fiu soţie în ciuda tuturor relelor.
Şi nu, nu era târziu deloc, niciodată nu-i târziu pentru a-ţi repara viaţa ciobită, merită cu vârf şi îndesat să o iei de la capăt de dragul tău şi-al unei priviri luminoase.
Alta decât ai cunoscut până acum.
P.S. Dragelor, nu uitaţi, e suficient să căutaţi pe Google un ONG care se ocupă de victimele violenţei în familie, sunt multe asociaţii în toată ţara, legate între ele, vă vor da sfat şi ajutor real.
Dacă ești o victimă a violenței domestice, află aici cui te adresezi.
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto: olttv.ro