Îmi plăcea o femeie

Banner Film Experience

femeie-cu-demnitateNu, nu pentru că era frumoasă!

Şi femeile întorc capul după vreuna frumoasă, ştim asta, ne uimeşte pe toţi perfecţiunea şi armonia, nu doar bărbaţii ne admiră, ne admirăm şi noi între noi.

Dar femeia care-mi plăcea era mai presus de asta, plutea deasupra lucrurilor cu eleganţă, gânditoare, dar nu într-atât încât să cadă-n gropile vieţii.

Era sigură pe sine, de asta-mi plăcea, nu avea nevoie nici de oglinda care să-i confirme ceva, nu se privea pe furiş în vitrine şi nu era atentă la cine-o urmărea trecând.

Ulterior am cunoscut-o şi am aflat mai multe.

Femeile, de regulă, sunt nesigure, au nevoie de multă afecţiune pentru a rămâne pe linia de plutire, îşi dedică viaţa celor din jur şi aşteaptă mereu recunoştiinţa şi dragostea lor pentru acest sacrificiu de sine.

Femeia asta nu aştepta nimic de la nimeni.

Nu miorlăia când vorbea, nu avea fiţe, se machia discret şi nu strălucea prin eleganţa hainelor. Dar mergea mândră pe drum, dreaptă şi nepăsătoare, ştia să spună “nu” atunci când ceva nu-i era pe plac şi nu se consuma dacă refuzul ei jignea pe cineva.

Nu se străduia să dea explicaţii, pur şi simplu refuza şi-şi vedea de treaba ei. Ştia să-nchidă gura oricui căuta s-o sfătuiască într-un fel sau altul, spunea că preferă să decidă singură ce are de făcut.

Femeia asta se iubea pe sine şi-şi era de ajuns, multe dintre noi fac salturi mortale să-mpace pe toată lumea şi reuşesc doar să se epuizeze şi să se simtă frustrate pentru că, în final, descoperă că dacă ar fi avut mai multă grijă de ele ar fi fost poate mai bine.

Femeia care-mi plăcea mie nu stătea la bârfă, avea treburi şi interese, ori mergea la bibliotecă să mai ia un teanc de cărţi, ori mergea la un concert, ori ieşea la plimbare fără să se preocupe că n-are cu cine flecări pe drum.

Muncea fără să se văcărească de şefi sau colegi, gătea şi făcea curat în casă fără să povestească întregului cartier toate mărunţişurile vieţii cotidiene. Îşi plătea facturile în tăcere şi avea grijă de toate fără să dea de înţeles că toate lucrurile astea par a fi poveri.

Nu, pentru ea nimic nu era o povară, ştia să meargă mai departe cu capul sus şi cu gândul la o carte nouă.

Detaşată şi implicată în acelaşi timp.

Avea mereu grijă de florile din balcon, dar cea mai mare grijă era pentru sine.

Se respecta!

Şi asta atrăgea privirile!

Articol scris de Liliana Angheluță


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + 15 =