Au jurat să fie împreună mereu, să nu-și fure căciula unul altuia, să aibă grijă unul de altul când au gripă sau altceva, să-și facă ceai reciproc în caz de mare nevoie și să-mpartă ultimele bucăți de ciocolată.
Dar treburile au fost mult mai serioase, jumătățile au descoperit că nu-i destul să-ți placă aceleași filme ca să rămâi împreună până la adânci bătrânețe, că el preferă țuica fiartă sau chiar rece atunci când e răcit și că ea mănâncă pe ascuns mai multă ciocolată decât îi permite talia.
S-a dus naibii totul și s-au împărțit prosoapele, fețele de masă nu, că el mănâncă direct pe mușama și i le-a lăsat, cadou.
S-au împărțit bibelourile luate de pe unde au fost sau de la magazinul de ”amintiri”, el și-a luat o oală și o tigaie, de restul n-a avut nevoie că ”de acum pot mânca fericit direct din tigaie, nu mai stau să mă complic.”
Au și plâns, mai ales ea, pentru că trebuia să-și facă alt program, nu mai ținea minte cum era viața înainte de a-l fi cunoscut. De acum nu mai trebuia să se trezească cu o oră înaintea lui, nu mai trebuia să-i pregătească cafeaua și pachetul pentru muncă, nu mai era nevoie să caute prin sertare binișor șosetele lui și nici să aibă grijă de cămăși – câtă muncă la călcat!
Nu era ușor să se gândească doar la ea, era obișnuită să-l întrebe pe el ce vrea să mănânce seara, el era cam mofturos și prefera să fie sigură că are chef de tocăniță decât să fie nevoită să inventeze ceva rapid. Trebuia să decidă singură totul și asta nu era deloc simplu, așa că izbucnea uneori în lacrimi, gândea că rău cu rău dar mai rău fără rău.
Știa că și el era nefericit, îi spunea lumea care-l vedea pe drum nebărbierit și un pic mai slab. ”Se vede că-i merge rău fără tine, lasă așa, să sufere, că n-a știut să te prețuiască!” Ea tresărea, dădea din cap aprobator, dar mai că s-ar fi repezit la el să-l hrănească cu lingurița.
Alteori nu-și stăpânea un zâmbet, ce bine se simțea când el suferea ca un câine! Mai târziu a aflat însă că el era slab pentru că umbla nebun după una, începuse lumea să-i vadă pe stradă, iar el o mânca din ochi de dragă ce-i era. Era clar că mergeau târziu la culcare amândoi, că nu se mai gândeau la mâncare, altele erau de făcut.
Iar ea asta nu putea ierta. El trebuia să fie nefericit până la sfârșitul zilelor, așa jurase!
Doar o jumătate putea avea, nu două, și cu asta basta. O înnebunea gândul că jumătatea ei, așa nesuferită și nedorită cum era, putea să se lipească de altă femeie.
Doar ea, doar ea știa că lui nu-i place spanacul.
Și nimeni altcineva nu trebuia să afle!
Articol scris de Liliana Angheluță