Le-ar trebui curaj să privească ţăranul în ochi!

Banner Film Experience

taran-pe-campNu e trendy la prăşit, nicidecum!

Cine mai prăşeşte azi?

Ţăranii, aplecaţi sub soarele năucitor, cu sapa care a luat locul mâinilor şi cu mâini care au devenit sape.

Oamenii ăştia n-au bani de soluţii chimice, de ierbicide sau cine mai ştie ce, de-abia reuşesc să are primăvara şi să semene, apoi se roagă la Dumnezeu să le ţină bună recolta şi-atât.

Comunismul le-a luat pământul cu forţa, i-a batjocorit şi i-a transformat în lucrători cu ziua pe la CAP-uri, aplecaţi de spate mereu au fost şi nici măcar n-au plâns.

Aveau treburi, nu era timp de smiorcăit, câmpurile aşteptau să fie prăşite, culese, vacile statului aşteptau să fie mulse.

Au tăcut şi au muncit, sub praful şi mocirla timpurilor.

Au venit ăştialalţi, cu democraţia lor cu tot, le-a dat pământul înapoi să se spele pe cap cu el.

Că tractoare n-au avut, bani nici atât, noroc de copii că erau tineri şi-n putere şi mai veneau la prăşit.

Democratică-i praşila, ce-i drept!

Numai că genul ăsta de agricultură nu rentează, de-abia reuşesc să ţină două animale pe lângă casă şi vreo 10 găini.

La început erau cu toţii bucuroşi, se hărţuiau pe pământ, că-i al meu, ba nu, al meu şi tot aşa.

Pân’s-au lămurit.

Tot democratic s-au golit satele, au plecat care-ncotro, prin Anglia, Italia, Germania, s-au tot dus, agricultură cu mâinile goale nu se poate face cum se cuvine.

Supravieţuitorii cutremurului ăsta vin la piaţă.

Cu un pic de lapte, cu nişte ouă-n coş, cu verdeţuri, cu varză şi roşii, chinuiţi şi amărâţi, sperând că anul va fi bun şi că vor vinde şi ei ceva ceva.

Măcar să le-ajungă să mai facă morţilor o pomenire, că asta-i cheltuiala lor cea mare.

România a fost grânarul Europei, acum importă sute de tone de produse agricole sau, şi mai rău, exportă carne de porc şi importă preparate, că nu mai sunt nici fabrici, exportă grâu şi importă biscuiţi, exportă mere şi importă gem.

Democraţia asta o avea curaj să privească ţăranii în ochi?

Articol scris de Liliana Angheluţă

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − fourteen =