Charlie Chaplin povestea odată, într-un interviu, că foamea pe care a simţit-o în copilărie l-a făcut mereu să se simtă inferior tuturor celor pe care-i întâlnea.
Faimos, iubit de toată lumea, invitat la dineuri oficiale, nu s-a obişnuit niciodată cu viaţa bună. Se aştepta mereu ca cineva să-l ia de guler şi să-l arunce-n drum.
Pată pe inimă i-a fost copilăria!
Ce legătură are cu noi? Are! În România trăiesc, conform statisticilor, 4 milioane de copii. Nu mai spunem că dintre ei, tot conform statisticilor, moare unul la cinci ore, nu mai spunem că mortalitatea infantilă este cea mai ridicată din Europa.
Unii se duc pe celălalt tărâm chiar în primele luni de viaţă, din cauză că saloanele pentru nou-născuţi nu sunt dotate cu aparate moderne, din cauza pneumoniilor şi infecţiilor respiratorii pe care le contactează în lumea rece şi umedă în care au venit.
Să vorbim despre cei care reuşesc să supravieţuiască primei perioade din copilărie pentru a se zbate apoi în sărăcie lucie. România este şi pe primul loc european al sărăciei care afectează minorii.
Practic, mai bine de jumătate dintre copii – 51% – nu sunt hrăniţi cum se cuvine, nu au încălţăminte , nu au haine, și nici cu ce să meargă la şcoală.
Celor care trăiesc în oraşele mai dezvoltate – Bucureşti, Braşov, Cluj, Timișoara, Oradea etc – li se pare greu de crezut. Gândiţi-vă însă că sunt zone întregi, îndeosebi în Oltenia și Moldova, unde nu mai există fabrici, iar oamenii nu mai au unde munci!
Adevărate locuri ale disperării!
Singura şansă este emigrarea, dar nu toţi reuşesc! Şi pentru asta trebuie bani, curaj şi neamuri sau prieteni care să te adăpostească la început.
Zonele sărace ale României, de care nu s-a ocupat nimeni de decenii, au devenit locuri în care copiii nu au ce mânca seara. Locuri în care mamele încropesc un sos lung pentru cină. Locuri în care sunt purtate hainele zdrenţuite şi cizmuliţele găurite ale fraţilor mai mari. Locuri în care copiii nu gustă ciocolată şi nici nu visează la jucării. Locuri în care o bucată de carne şi-un fes călduros sunt visuri de sărbătoare, pentru copii care vor fi adulţii de mâine ai ţării.
Lipsiţi de o copilărie normală, îndestulată, se vor simţi, aidoma geniului trist al umorului universal, săraci, excluşi, gata să fie eliminaţi din lumea în care au ajuns fără voia lor.
Orice vor face acești viitori adulți, oriunde s-ar duce, amintirea copilăriei lor chinuite îi va bântui mereu.
Asta vrem?
Doar atât e în stare să facă ţara asta pentru ei?
Articol scris de Liliana Angheluță/Sursa foto: romaniaresponsabila.ro