Născută la Paris când zorii secolului 20 abia mijeau, Simone de Beauvoir devine una dintre cele mai mari conștiințe ale secolului său și o figură de marcă a feminismului european.
Recomand lecturarea volumului autobiografic ’’Memoriile unei fete cuminți’’, pe de o parte pentru că te face părtaș, moment cu moment la devenirea intelectuală a unei scriitoare ce avea să contribuie la transformarea culturală a Europei, iar pe de alta pentru că este un manifest al exprimării feminității în toată densitatea sa.
Acest prim volum, care este și cel mai citit dintre volumele sale autobiografice, conține povestea autoarei de la naștere și până la 21 de ani când devine studentă la Sorbona și-l întâlnește pe Sartre. Datorită bogăției de amănunte și surprinderii cu acuitate a mediului în care se naște și trăiește, cartea este și un document prețios și veridic al moravurilor și mentalităților primelor două decade de secol 20.
Autoarea istorisește cum a învățat să mintă. Confruntată cu repudierea familiei sale doar pentru că nu adera la ideea de a se vedea măritată ’’bine’’ și de a fi întreținută de un soț căruia avea să-i poarte recunoștință, tânăra învață să se prefacă.
Ia distanță sufletească față de familia sa și face totul pentru ca și aceștia să stea la distanță. Șleampătă și veșnic cu ochii în cărți, Simone făcea atâtea grimase când părinții săi aveau musafiri încât era trimisă de urgență în camera ei, pentru ca aceștia să nu fie cuprinși de ’’dezolare’’, observându-i străduința pentru altceva decât scriiturile canonice și comentariile religioase.
Intransigentă și rebelă, Simone era scârbită de morala mediului în care trăia, extrem de permisiv cu băieții. Aceștia erau încurajați să facă tot felul de nebunii, iar până la căsătorie – când aveau să ia o tânără din lumea lor – puteau să se distreze cu fete considerate de condiție inferioară – femei ușoare, cântărețe de local, ucenice, croitorese, florărese, etc. Simone propunea aceeași castitate de la ambele sexe și tratament egal.
Simone manifestă încă din primii ani ai școlarității un interes extraordinar pentru lectură și cunoaștere, care a crescut odată cu ea. În epocă, a face studii superioare echivala cu a-ți umple familia de rușine și de aceea Simone descrie nu fără o tușă dureroasă de umor, cum mama ei se ruga cu ochii ridicați la cer, declarându-și fiica pierdută pentru că îndrăznise să-și declare dragostea marea literatură și renunțase la credința oarbă în textele catolice care-i marcaseră primii ani de școală.
Din păcate, și tatăl ei, a cărui cultură au inspirat-o dintotdeauna, afișa o ostilitate și un dispreț nedisimulat pentru că Simone își dorea să evadeze din mentalitatea burgheză în care se simțea captivă.
Înainte de a fi împlinit 15 ani, adolescenta își dorea deja să ajungă scriitoare celebră. Voia să-i fie de folos umanității în singurul mod posibil: făcându-i cadou cărțile sale!
După terminarea liceului, pentru alegerea viitorului loc de studiu universitar, merge împreună cu mama ei să vadă Sorbona. În ciuda faptului că ar fi vrut să studieze Filosofia va trebui să facă Literele, pentru că domnişoarele profesoare de la fosta sa şcoală reușesc să-i convingă părinții că filosofia corupe sufletele în mod iremediabil…
La Sorbona, sagacitatea lui Simone iese repede la iveală, iar diferențele de cultură și statut dintre ea și fostele colege de școală sapă adevărate prăpăstii. În timp ce Simone își înzestra mintea, ele se pregăteau să intre în rolul de fete de măritat și începuseră să se prostească, după cum relatează scriitoarea. Această orbire voluntară la care se supune femeia pentru a corespunde condiției trasate istoric de bărbat, i se pare inacceptabilă lui Simone, care decide să fie diferită și să inspire și alte femei să se re-considere.
Ironia supremă constă în faptul că viața ei, un roman în sine cu schimbări spectaculoase și tragice, nu-i oferă darul unei iubiri în care partenerii să se afle pe poziții egale. Dragostea ei pentru Sartre avea să-i aducă multă durere și să-i infirme propriile paradigme. Sartre care anunțase ritos că nu e de acord nici cu însurătoarea, nici cu fidelitatea în cuplu, avea s-o convingă pe Simone (Dumnezeu știe cum…!) să accepte un al treilea partener în cuplul lor, un menaje a trois care o face pe rebela Simone să răspundă în același mod. Dragostea lor contorsionată este profund distrugătoare pentru Simone, care va plăti un preț uriaș în anii ce vor veni.
Simone se aruncă în muncă, scrie, se documentează și desfășoară activități remarcabile. Obține mai multe succese literare, dar aș remarca, în mod special, ’’Al doilea sex’’, apărută în 1945, pe care o consider o carte uriașă, puternică, amețitoare. Scriitoarea denunță apetitul bărbaților în a oprima femeia atât profesional cât și intim, într-o varietate de forme abuzive de neimaginat.
’’Cei mai mediocri dintre bărbați se consideră ei înșiși niște semizei atunci când se compară cu femeile’’, spunea Simone de Beauvoir, care le îndemna pe femei să-și ia soarta în propriile mâini si să lupte pentru ele însele și pentru libertatea lor de gândire și manifestare.
Militantismul său pentru drepturile femeilor a generat un rezultat care avea să dezrobească femeile de tirania de a fi mame împotriva voinței lor. În 1976, se va aproba în Franța ’’Legea Veil’’, care legalizează avortul.
Fără îndoială, lucrurile aveau să se schimbe!
Cartea este tradusă din franceză de Ioana Ilie și a apărut la editura Humanitas.
Articol scris de Adriana Caranfil