Originar din Persia, acest arbore despre care se vorbeşte puţin era la mare cinste cu ceva timp în urmă. Dar, cum industrializarea ne-a învăţat să consumăm doar ceea ce găsim la magazin, fructele de moşmon au început să fie uitate pe nedrept.
Arborele creşte la marginea pădurilor, pe sol stâncos, reuşeşte să supravieţuiască la altitudini nu mai mari de 800 metri. În România este întâlnit cu precădere în Tulcea, Muntenia şi Oltenia.
Ceea ce este interesant e că fructele de moşmon se recoltează foarte târziu, se lasă pe ramuri şi după căderea brumei, uneori până la prima ninsoare, astfel devin moi şi parfumate. Dacă sunt culese mai devreme trebuie oricum să fie lăsate într-o cutie, la maturat, asemenea fructelor de kaki.
În timpuri uitate, arborele şi fructele lui erau des folosite pentru a vindeca anumite boli, înţelepciunea populară descoperise, la ce puteau fi de folos fructele, dar şi seminţele şi ramurile pomului.
Fructele de moşmon sunt astringente, utile împotriva diareei şi a tulburărilor intestinale, reuşind să refacă şi mucoasa gastrică în urma dizenteriei. Micşorează nivelul colesterolului, fiind de folos în echilibrarea sistemului circulator, au efect pozitiv în cazul varicelor şi a tromboflebitei dar şi în cazul bolilor cardiovasculare.
Au efect diuretic, ajutând la eliminarea pietrelor de la rinichi, dar reuşesc şi să cicatrizeze răni greu de vindecat.
Iată câteva moduri de a obţine toate aceste beneficii:
- infuzie din frunze de moşmon – se face gargară împotriva aftelor bucale, a durerilor de gât;
- în fiecare dimineaţă, timp de minim o săptămână, se pot consuma 200 grame de fructe coapte, curăţate de coajă şi sâmburi, pentru reducerea evidentă a colesterolului;
- din 250 grame fructe, 200 grame zahăr şi 150 ml apă se prepară un compot, se consumă dimineaţa pentru oprirea diareei şi refacerea mucoasei;
Despre arborele de moşmon mai e ceva interesant de spus, are legătură chiar cu dispariţia lui, sau cel puţin cu reducerea numărului de exemplare. Seminţele sunt foarte tari, au nevoie să treacă două ierni peste fructele căzute pe pământ ca să germineze noi plante din seminţe.
În mod normal, animalele făceau o operă de bine, consumau fructele şi seminţele se înmuiau în stomacul lor, treceau prin seria de acidităţi gastrice apoi erau eliminate. Dar, cum omul a reuşit să domine natura, cum marii ierbivori liberi sunt puţini, moşmonul nu a reuşit să se adapteze.
În prezent, pentru a obţine noi plante din seminţe este nevoie de ajutorul omului care le lasă la înmuiat o zi, apoi se păstrează în frigider, într-o cutiuţă care menţine umezeala.
Astfel, seminţele sunt păcălite, simt că a trecut o altă iarnă peste ele şi în câteva luni reuşesc să încolţească.
Articol scris de Iuliana Giugulea