Când eram mică, îmi plăcea să mă uit la nea Ion, vecinul de peste drum. În toiul verii se suia pe casă și se apuca să toarne smoală fierbinte peste încheieturile cartonului cu care era învelit acoperișul.
Bătrân și singur, nu se dădea în lături de la nici o treabă grea, se suia pe scara care tremura sub el și, cu mare grijă, balansând periculos un ceaun vechi în care ținea smoala, începea să lucreze.
Eu îl urmăream cu sufletul la gură și-l admiram, era sărac și amărât, aș fi vrut să-l ajut dar îmi spusese de multe ori că nu mă lasă nici măcar în preajma lui, putea să-i cadă smoala din mână și nu vroia să-mi facă rău.
Așa făcea lumea înainte, puțini erau cei care aveau tablă pe acoperiș, majoritatea cumpărau valuri de carton și acopereau casa, fixau totul cu cuișoare și turnau smoală pe la încheieturi.
Nu ținea mult, uneori cartonul era găurit de vreo grindină, de vreo piatră aruncată de copiii care trăgeau cu praștia, în fiecare an trebuia verificat, reparat sau înlocuit.
Când au apărut plăcile de azbest cine mai era ca noi? Era o adevărată investiție, prețul era undeva la mijloc între carton și tablă. Taică-meu a pus imediat peste bucătărie și ne-a avertizat sec să nu cumva să ne suim după caise pe casă că stricăm bunătate de plăci ondulate. Nu ne-am suit ca să ajungem mai bine la caisele din pom, ne-am suit ca să ne uităm noaptea la stele, păreau mai aproape de acolo.
Habar n-aveam că plăcile alea care ni se păreau elegante puteau să ne îmbolnăvească.
De cancer. Am aflat după foarte mulți ani. Abia în 2005 s-a interzis producerea și comercializarea plăcilor de azbest. Bineînțeles că nu era genul de știre pe care s-o rețin, poate că nici nu a fost prea mediatizată. Cert e că nenumărate case din România încă sunt acoperite cu aceste plăci sau că azbestul zace pe undeva, prin curțile oamenilor, după obiceiul nostru de a nu arunca nimic ce mai poate fi folosit.
Cum se poate îmbolnăvi un om în preajma căruia e azbest?
Simplu, acest material izolant e format din săruri minerale care se fărâmițează, se pot transforma în praf ușor de respirat, și părticelele ajung în plămâni. Praful de azbest, odată inhalat, se poate fixa pe pleură, poate chiar perfora țesutul fin al plămânilor și provoca apariția cancerului pulmonar. Apa care trece prin conducte din azbest se poate contamina și ea, tot ceea ce e în contact direct cu acest material devine un pericol imediat.
Ce ar trebui să facă oamenii care încă îl mai au prin preajmă? Să contacteze firmele care se ocupă cu transportul și distrugerea corespunzătoare. Important: azbestul nu trebuie să fie îngropat în pământ pentru că poate ajunge în pânza freatică.
Articol scris de Fabiana Nicolae
Sursa foto – rombadconstruct.ro