-Vede-te-aş în puşcărie!
Aşa spunea o vecină, fostul ei soţ, de care divorţase cu mulţi ani în urmă, care nu făcea altceva decât să fure, să se bată cu cine îl prindea în flagrant, să bea şi să-nfunde puşcăria.
Atât că nu-l ţineau mult, câteva luni, maxim un an, apoi era din nou liber să facă rele. Şi, cum nu ştia unde să se ducă la nevoie, venea la fosta soţie să-i ceară iertare, doar l-o primi înapoi.
Femeia îi trântea uşa-n nas, nici nu voia să audă de el, până şi copiii se temeau de o eventuală prezenţă a lui în casă. El nu renunţa uşor, se ducea la furat de cartofi sau de fier vechi, demonta chestii din spaţii abandonate, le vindea pe nimic şi venea din nou la uşă, să ademenească fosta familie cu doi bani în buzunar.
Şi vecina mea, când nu mai putea de supărare şi de nervi, i-o trântea în faţă:
- Pleacă, n-am nevoie de nimic de la tine, vede-te-aş în puşcărie.
Chestia ciudată era că, în scurt timp, chiar asta se-ntâmpla. De câte ori răbufnea ea se-ntâmpla să fie arestat, uneori chiar imediat, alteori în câteva zile. Întâmplare o fi, nu ştiu. Dar ştiu că blestemele se prind. Şi n-ar fi vorbă, că nemernicul chiar merita.
Se vede treaba că tot ceea ce spunem la nervi se poate “lipi”. Gândurile negative fac rău, uneori chiar propriei persoane. Obiceiul de a înjura nu uşurează starea de tensiune, dimpotrivă, ne încarcă şi mai mult, când o facem parcă suntem tentaţi să continuăm.
În loc să ne calmăm, ne înfuriem şi mai tare, iar asta nu ne poate face nici un bine, dimpotrivă. Una dintre cele mai noi ramuri ale ştiinţei, noetica, studiază tocmai puterea gândului.
Sunt dovezi că până şi apa îngheaţă şi se cristalizează urât, neuniform, dacă paharul cu apă este privit de o persoană cu suflet rău, neliniştit. Pacea care e în inima noastră se reflectă în pacea casei şi-n sănătatea noastră.
Povestea vecinei mele era aşa, ca s-aduc vorba despre asta, ea, săraca, de cele mai multe ori avea dreptate.
Dar ştiţi, după ce se-ntâmpla ceea ce spusese, tot ei îi părea rău, simţea că făcuse un rău personal, că influenţase în vreun fel faptele.
Şi da, influenţa. Iar părerea ei de rău nu putea fi ştearsă mult timp, se căia şi promitea că n-o să mai blesteme. Păcat că, atunci când o apucau nervii, nu-şi mai aducea aminte de promisiuni.
Articol scris de Liliana Angheluță