S-a întâmplat de curând, vorbele astea au fost rostite chiar de un poliţist.
Ştiţi cât curaj şi câtă disperare îi trebuie unei femei pentru a merge la poliţie?! Câte lacrimi şi câte sfaturi a primit până să-şi ia inima-n dinţi?
Asta pentru că ştie că nici denunţul nu o va salva, bărbaţi sunt toţi, se apără şi se-nţeleg între ei, îşi găsesc scuze.
Şi apoi, femeia ştie că, dacă nu va pleca de acasă, denunţul e frecţie la picior de lemn, numai aşa, să aibă el motiv s-o mai bată, supărat pe curajul ei.
- Vrei să mă bagi tu pe mine-n puşcărie, mă? Ei, lasă, că-ţi arăt eu de acum încolo, măcar să ai de ce te plânge!
Eventuala amendă ia pâinea de la gură copiilor, că doar tot ea, femeia, o plăteşte de cele mai multe ori. Având în vedere toate astea, din disperare şi necaz, femeia de care vorbeam s-a dus de curând la poliţie, mai trecuse pe acolo, cu vreo doi ani în urmă.
Un orăşel mic de provincie, unul dintre oraşele uitate de toţi şi golite de oameni, unii au emigrat, alţii au murit şi alţii nu s-au născut.
Au mai rămas puţini şi se cunosc între ei, chiar şi de la singurul magazin mai mare din oraş.
Două şcoli, un magazin de încălţăminte, altul de papetărie, trei baruri şi-un hotel, asta-i tot, plus câteva chioşcuri cu de toate.
Oamenii se cunosc şi se iartă, mai ales bărbaţii, la o bere.
- Şi de ce denunţaţi, doamnă? Se poartă urât cu dvs?
- Mă bate, vine beat şi face scandal, nici de copii nu-i pasă, îmi caută motive şi se ia de mine, ultima oară a spus că mă omoară.
- Numai a spus, doamnă, aşa-s bărbaţii, dacă era cu chef trebuie să-l înţelegeţi!
- Mereu e cu chef! Am mai fost la dumneavoastră şi acum doi ani!
- Doi ani? Acum doi ani? Păi înseamnă că vă bate rar, doamnă! De ce să denunţaţi? Alţii fac mai rău de atât!
- Şi eu ce fac? Cum mă apăraţi? Eu vin aici să fac denunţ şi-mi spuneţi să tac?
- Doamnă, eu nu vă spun decât atât, dvs faceţi ce vreţi după aia, dar nu-i bai dacă vă bate rar!
Articol scris de Liliana Angheluță