Dar suntem împinşi să devenim.
Tot sărăcia, bat-o vina!
O carte de poveşti costă cam un kil de carne!
O carte de literatură uneori cât două. Sau cât 3 sticle de lapte.
Ce să alegi? Ce să iei?
O majoritate zdrobitoare a României trăieşte cu un salariu de 8 milioane, unii chiar mai puţin, alţii trăiesc din ajutor din afară, alţii, vai de capul lor, n-au de nici unele.
Nu sunt bani pentru spectacole, pentru haine noi, pentru vacanţe nici atât.
Dar pentru o carte când şi când se mai găsea!
Taxa pe cultură!
De unde s-o plăteşti? Şi de ce?
Nu ne-a rămas mare lucru, nici vorbă să faci cursuri de desen sau lecţii de limbi străine, nici nu se pune problema.
Într-o ţară în care se supravieţuieşte de pe-o zi pe alta, într-o ţară în care de-abia reuşeşti să rămâi pe linia de plutire, o taxă pe cărţi e o crimă.
Sunt atâtea hoţii şi atâţia baroni locali, sunt atât de multe afaceri necurate, atât de multă economie de pus la punct încât taxa pe citit era chiar ultimul lucru de care se putea cineva agăţa.
Nu contează unde ar ajunge banii, contează că nu au de unde să vină, buzunarele omului de rând sunt şi aşa goale.
Mulţi intră în librării doar aşa, să se uite şi să ofteze.
Alintă coperţi, răsfoiesc pagini, socotesc că nu-şi permit şi aşează cărţile înapoi, pe rafturi.
Cultura ar trebui să fie susţinută, e ca pâinea cea de toate zilele!
Nu e un lux şi nu trebuie să devină!
Atât.
Articol scris de Liliana Angheluță / foto de Nicola d’Alessio