O adevărată industrie!
Copiii nu înțeleg la școală, nu sunt atenți, pe unii nu-i doare nici în cot de matematică sau de reguli gramaticale.
Și totuși au examene de dat.
Alții sunt buni, învață, se străduiesc, dar știu că la anumite licee se cere mai mult decât pot ei singuri, vor performanță, vor să fie cei mai buni dintre cei buni și la clasă trebuie să-și domolească elanul pentru că sunt alți elevi care încă nu au priceput bazele.
Mai sunt și cei timizi, iau note proaste pentru că sunt nesiguri pe ei și nu reușesc să deschidă gura când sunt ascultați, se blochează, pe ei pregătirea îi ajută să scoată la iveală cunoștiințele pe care le țin prea bine ascunse.
Când sunt mici, părinții încă le mai pot explica anumite reguli sau pot face cu ei exerciții suplimentare. Dar ori sunt prea obosiți, ori nu au chef, cert e că stau toți în fața ecranelor și de copii nu se mai ocupă, lăsându-i să ajungă la vârsta examenelor cu goluri în cunoștiințe.
Și atunci, fuga la pregătire.
Se face dintotdeauna, chiar la materii care nu au de-a face cu examene, în special la limbi străine. Știu toți că stăpânirea unei limbi străine poate facilita accesul la un loc de muncă în viitor. Așa că din vară începe căutarea profesorilor, se lucrează în privat la gramatică, la matematică, istorie, economie, engleză, la orice materie de bază.
Rezultatele uneori nu se văd, sunt și copii care pur și simplu nu au chef, le poți îndesa învățătura pe gât, nu o primesc și pace bună. Ceilalți încep să iau note din ce în ce mai bune la școală. Și să-i lase în urmă pe copiii care nu-și permit ore suplimentare în privat.
Cât costă o ședință?
Depinde de cât e de cunoscut profesorul, un preț mediu e în jur de 150 Ron.
Dacă un copil face o lună de pregătire, jumătate din salariul unui părinte pleacă pe asta.
Bani grei, considerând că nu se plătesc taxe.
Bani grei considerând că părinții de abia reușesc să țină piept cheltuielilor normale.
De un singur lucru îmi pare rău, de copiii buni care ar vrea să știe mai mult, să fie la fel de buni ca cei care merg acasă la doamna sau la domnul și nu reușesc pentru că părinții lor nu-și permit.
Un copil bun cu părinți al căror buzunar e plin are alte șanse, asta-i clar.
Și nu-i corect.
Articol scris de Liliana Angheluță