Era un băieţel cuminte când l-am cunoscut, avea ochii mari, cu gene lungi ca ale fetelor. Frumuşel foc, genul care spune “săru’mâna”, bucuros să-i faci un pic de ciorbă sau nişte clătite umplute cu dulceaţă de vişine.
Era drăgăstos, dar nu prea primea dragoste.
Mama lui lucra şi avea un program aiurea, dimineaţa venea târziu acasă din schimb, dormea până după amiază târziu, apoi se pregătea să plece din nou la muncă.
Printre picături era mereu nervoasă, băiatul o încasa deseori, palmele şi ţipetele erau parte din viaţa lui de zi cu zi. Nu am mai ştiut nimic de el mult timp, pierdusem legătura cu mama, apoi i-am regăsit.
Băieţelul cel frumos se transformase într-un adolescent rebel, începuse să bea alcool, să lipsească noaptea de acasă, să spargă maşini şi să fure ce găsea înăuntru. Nimica toată găsea, dar devenise infractor.
După un an, maică-sa mi-a spus la telefon:
- Are ficatul praf! De la droguri! A spus doctorul că nu se ştie dacă se mai face bine!
Mi-amintesc şi acum că eram înmărmurită. Mai ales că ea povestea de parc-ar fi fost ceva normal, pentru mine drogurile au fost mereu o spaimă şi un pericol îndepărtat, ea trăia în acel vârtej şi părea liniştită. Povestea de parcă fiul ei ar fi avut o gripă.
În scurt timp, băiatul a început să fure din ce în ce mai mult, să facă rost de bani pentru droguri. A intrat în puşcărie pe la 20 de ani. Acolo s-a dezintoxicat, dar când a ieşit a luat-o de unde rămăsese. Mai ales că ţipetele de acasă continuau. Acum câţiva ani l-am văzut. M-a recunoscut, mi-a spus “săru’mâna”, mi s-a părut că-i sclipesc ochii.
Era slab cum nu mai văzusem pe nimeni până atunci, alb la faţă ca varul. Oasele i se vedeau mişcându-se sub piele.
Mi-a şoptit, cu voce moale:
- Îmi faci şi mie nişte clătite? Chiar dacă sunt mare, îmi plac şi acum!
În România sunt în jur de 30.000 consumatori de droguri, majoritatea au început să se drogheze în adolescenţă. În jur de 3000 de persoane au ajuns la urgenţe în acest an din cauza drogurilor. În jur de 300 de tineri au murit în ultimii ani. Majoritatea dintre ei ar fi vrut o vorbă bună, dragoste şi, eventual, clătite cu dulceaţă.
Nu ştiu dacă băiatul cel cuminte mai trăieşte.
Nu vreau să ştiu.
Articol scris de Liliana Angheluță