În curând se vor încheia Jocurile Paralimpice de la Rio di Janeiro 2016.
Un număr de 4386 de sportivi din 176 de ţări au participat la întreceri, sperând şi luptând să câştige medalii în cele 23 de discipline sportive.
Dar, sincer, au câştigat toţi!
Nevăzători, fără membre inferioare sau chinuiţi de boli degenerative, înotători fără mâini, unduindu-şi puternic torsul în apă, jucători de ping pong care ţin paleta cu gura, sportivi de judo care nu-şi văd adversarul!
Oameni care, în ciuda durerilor, au demonstrat că se poate să câştigi orice dacă te lupţi pentru acel lucru.
Oameni care s-au luat la trântă cu viaţa şi nu au vrut să se mulţumească cu ce li s-a oferit.
Zâmbesc, fericiţi, unii din căruciorul cu rotile, alţii sprijiniţi în baston, unii flutură o singură mână pe podiumul pe care primesc medalia.
Da, cu siguranţă, în viaţa reală, cea din afara stadioanelor, le e greu, în special din cauza celor care sunt, încă, întregi.
Nu toate spaţiile sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilități, cărucioarele cu rotile nu pot intra în anumite săli de spectacol, nu toate autobuzele au platformă şi câte şi mai câte.
Lumea se uită strâmb şi gândeşte :
-Vai, săracul!
Fără să ştie că mulţi dintre ei sunt mult mai puternici decât noi, ceilalți. Că au suportat chinuri şi umilinţe nemeritate, că au susţinut privirile curioase ale celor din jur, că au suferit şi au strâns din dinţi, de durere dar şi din dorinţa de a rezista.
Acum, iată-i, unii sunt campioni şi nu putem decât să ne aplecăm inimile în faţa tenacităţii, curajului şi forţei lor.
Mulţi dintre noi ne văicărim la cea mai mică durere, mulţi dintre noi nu mai ştiu să zâmbească, problemele mărunte ne par uriaşe, un ghimpe în deget ni se pare o rană profundă.
Avem totul şi nu preţuim.
Iar ei, cei care nu au, ne oferă o lecţie de viaţă în faţa căreia, repet, nu poţi decât să te închini.
Articol scris de Liliana Angheluță