Și cel mai mare, de altfel.
Unde mai puneți că e plantat în fiecare an cu milioane de bulbi. Este vorba despre Keukenhof din Lisse, parcul de lalele din Olanda.
De regulă, la un sfârșit de săptămână într-o țară străină, se vizitează capitala, monumentele ei, catedralele, iar serile sunt dedicate restaurantelor și plimbărilor pe străzi.
Dar miracolul grădinilor înflorite este mai puțin cunoscut, de aceea scriem, să se știe, că între 21 martie și 19 mai, Keulenhof vă așteaptă cu cele șapte milioane de lalele de toate culorile. Albe, roșii, galbene, multicolore, plantate în forme ciudate, astfel încât să creeze un spectacol, lalelele primesc vizita a mii și mii de turiști îndrăgostiți de natură.
Parcul se întinde pe o suprafață totală de 32 de hectare și sunt plantate în jur de 800 specii de lalele, într-o varietate extraordinară. Se organizează nenumărate activități, cărările trec pe sub arbori și peste podețe, copiii sunt stimulați la jocuri, există labirinturi, se caută comori ascunse cu grijă.
Dar activitatea principală e contemplarea acestei minunății, chiar dacă nu ai avut timp până la vizita aceasta de a privi cu atenție în jurul tău, nu se poate să nu pleci de aici îndrăgostit de natură.
În fiecare an, parcul are o temă diversă.
Anul acesta se cheamă ”Flower Power”, se aduce în prim plan atmosfera anilor șaptezeci, inclusiv cu muzică de fond din acea perioadă și costume hippie. Există laboratoare unde grădinari pricepuți dau sfaturi celor care vor să cultive în propriile grădini aceste flori, ba chiar se exersează plantarea, considerând că un număr incredibil de mare de oameni nu au avut această experiență în viața lor.
Copiilor cu siguranță le va face plăcere să-și bage mânuțele în pământ și să înfigă bulbi de lalele. Este ușor de ajuns la Keukenhof, există autobuze care pleacă din Amsterdam sau Rotterdam și se opresc exact în Lisse, în fața intrării parcului.
Florile pot fi admirate în fiecare zi, de la 8 la 19.30, biletele costă 17 euro pentru adulți și 8 euro pentru copii.
Dar merită!
Video
Articol scris de Liliana Angheluță