Mamele aud deseori întrebarea asta şi se străduiesc să explice mereu că dragostea nu se împarte, ci se multiplică, dragostea nu se măsoară cu metrul şi nici cu litrul.
E posibil ca relaţia între mamă şi un anumit copil din familie să pară mai apropiată, mai călduroasă, dar asta depinde de temperamentul celor doi sau de cuminţenia respectivului copil.
Dar orice mamă iubeşte la fel de mult toţi copiii săi, indiferent câţi are, 2 sau 8.
Problema nu e la ea, la mamă, ci la fraţii şi surorile care cred că-s mai puţin apreciaţi sau mai puţin răsfăţaţi. De regulă, cel mic atrage atenţia şi grija tuturor, spre disperarea celui mare care se vede detronat, eventual cu jucăriile atât de preţioase în mâinile unei surori sau ale unui frate mai mic.
Există chiar pericolul ca cel mare, din gelozie, să-i facă rău celui mic, mi s-a întâmplat să aud o doamnă care povestea că-n copilărie voia să scoată ochii surioarei. Majoritatea cred că cel mic e mai răsfăţat, mai corcolit, că lui i se trec cu vederea anumite lucruri pentru care cel mare trebuia să facă o adevărată bătălie.
De multe ori, este adevărat.
La primul copil, părinţii se tem mai mult, verifică totul, nu-l lasă uşor să se joace pe afară, se tem să-l lase la prieteni, orice pas de libertate e cucerit greu.
La al doilea au învăţat deja lecţia şi totul decurge mai lin, spre disperarea fratelui mai mare căruia i se pare că e nedreptăţit.
Fraţii sau surorile mai mari devin, cu sau fără voia lor, mai responsabili, se maturizează mai repede, deseori li se spune să aibă ei grijă de cel mic.
Devin şi mai răbdători, li se spune că ei trebuie să înţeleagă totul, fiind mai mari, să-l lase pe cel mic în pace, să nu se supere când face prostioare.
Brusc, fratele mai mare simte încrederea părinţilor şi se străduieşte să fie la înălţime.
Pe de altă parte, cel mic se străduieşte şi el să fie la fel de bun ca fratele mai mare, nu se lasă mai prejos, nu-i mai ajung alintările, vrea să devină şi el responsabil, mai ales că ar demonstra cu plăcere că n-are nevoie de un frate mai mare care să-l ţină din scurt.
Şi uite-aşa, unul alături de altul, printre crize de gelozie sau de identitate, căutând să ocupe primul loc în inima mamei, ambii fraţi îşi formează caractere puternice, dezvoltă empatie şi responsabilitate.
Mama nu le ceruse nimic din toate astea, le spusese clar că-i iubeşte la fel.
Articol scris de Andreea Clăparu