Unora nu le place peştele!
Dar nu le place şi pentru faptul că nu prea ştiu să-l pregătească!
Solzi, branhii, senzaţia de alunecos şi rece, pare a fi o bătaie de cap!
Atunci renunţă, eventual îşi cumpără conserve de peşte!
Or fi ele bune, dar conţin conservanţi şi, oricum ar fi, tot mai bun e un peşte la cuptor!
În primul rând, trebuie să ştim cum recunoaştem dacă peştele pe care vrem să-l cumpărăm e cu adevărat proaspăt: trebuie să aibă branhiile de culoare aprinsă, roşie, ochii lucioşi, nu maţi, iar carnea trebuie să fie elastică.
Odată ajunşi acasă, îl vom curăţa: vom îndepărta branhiile şi interiorul, tăind burta peştelui pe lung în prealabil. Vom tăia toate aripioarele, oarecum în profunzime, lăsând doar coada şi capul. Apoi vom curăţa de solzi, cu latul unui cuţit, direcţia fiind de la coadă spre cap. Vom face două crestături pe laterale, pentru a împiedica răsucirea peştelui la copt şi pentru a putea condimenta mai bine.
Se va spăla bine, în interior şi exterior, apoi îl vom usca niţel, tocmai pentru a-l putea condimenta. Nu vom face exces de sare, în schimb îl vom unge cu ulei, inclusiv în interiorul crestăturilor pe care le-am făcut anterior.
Sunt nenumărate reţete, dar una dintre cele mai gustoase e cea cu roşii şi cartofi, la cuptor.
Se va unge o tavă cu ulei, se vor aşeza ca bază felii de cartofi şi de roşii, pătrunjel, apoi se va aşeza deasupra peştele.
Deasupra, un alt strat de cartofi şi roşii peste care nu vom uita să adăugăm un pic de sare şi de ulei.
Se acoperă tava cu folie şi se coace la cuptor, la temperatură de 200 grade. După vreo 10 minute se îndepărtează folia de aluminiu, se unge puţin peştele cu ulei şi se introduce din nou la cuptor pentru alte 10 – 15 minute.
Unora nu le place peştele!
Alţii ar mânca, dar li se pare dificil de pregătit!
Nu e deloc!
Şi, considerând aportul nutritiv deosebit, abundenţa acizilor graşi, antioxidanţi şi puţinele calorii, nu ar fi rău să-ncercăm să-l gătim mai des!
Articol scris de Tudor Ianțu