Dacă vă gândiţi ce anume aţi putea vedea aşa, rapid, la un sfârşit de săptămână călduros, Peştera Bolii e o idee foarte bună.
Asta pentru că se ajunge uşor şi puteţi merge liniştiţi cu copiii, nu sunt stalactite, stalagmite pe unde să-i pierdeţi şi nici lilieci care să vă sperie.
Atunci ce este şi de ce se cheamă aşa?
Peştera Bolii îşi trage numele nu de la vreo epidemie a timpurilor sau a unor vindecări spectaculoase, ţinutul unde este situată aparţinea unei familii de boieri numiţi Bolia. Asta în secolul XV.
E situată la doar 5 km de Petroşani, judeţul Hunedoara, călătoria până la peşteră e uşoară şi spectaculoasă pentru că se merge un pic prin Defileul Jiului, motiv pentru a-ţi arunca ochii spre frumuseţile naturii.
Când indicatoarele vă vor arăta comuna Băniţa, puteţi considera c-aţi ajuns.
Peştera are în jur de 460 metri pătraţi şi a fost formată de apele pârâului Jupâneasa, aşa se numește la intrare. La ieşire se numește pârâul Galbena, o ciudăţenie, desigur, ca şi cum ar fi avut loc o transformare.
Transformarea are loc în permanenţă, dar nu e apa cea care se schimbă, ci muntele prin care trece, eroziunea a dat şi continuă să dea naştere unor forme spectaculoase din calcar.
Platoul imens al peşterii este întrerupt de arcade, de răsuciri ale pietrei, de praguri şi vârtejuri atât de spectaculoase încât a fost folosit şi ca decor în anumite filmări.
Peştera, abandonată mult timp, a fost redeschisă de câţiva ani şi e îngrijită de o asociaţie, biletul e ieftin, doar 5 lei pentru adulţi şi 2,5 pentru copii, există parcare, scări amenajate la intrare, lumini în interior.
Oricum, este indicat să aveţi cu voi lanterne, pentru siguranţă, şi o îmbrăcăminte mai călduroasă decât cea folosită în exterior. La ieşirea din peşteră să fiţi atenţi, nu foarte departe trece o linie ferată funcţională.
Dar, oricum, pentru a pleca, trebuie să vă întoarceţi pe acelaşi drum al apelor, spre locul unde aţi lăsat iniţial maşina, aşa că vă veţi bucura de două ori de ceea ce natura a putut crea.
Articol scris de Sorin Munteanu