Este locul în care viaţa ar continua să existe chiar şi-n cazul unui război nuclear.
Peştera Movile, din Dobrogea noastră, este separată de mediul exterior de mai bine de 5 milioane de ani.
A fost descoperită din întâmplare, în 1986, pe când se făceau nişte săpături în vederea construirii unei centrale electrice.
Geologii care au studiat locul au rămas impresionaţi de prezenţa unor insecte necunoscute până atunci, au observat forme de viaţă ciudate, complet diferite faţă de cele de la suprafaţa pământului. Melci, viermi, scorpioni, miriapozi, păianjeni, trăiesc de milioane de ani într-un mediu extrem de toxic, fără a avea apă şi hrană din exterior.
Vieţuitoarele sunt depigmentate, corpurile lor alunecă, alburii, printre crăpăturile pietrelor, sunt lipsite de organe vizuale dar au antene lungi cu care reuşesc să identifice spaţiul din jurul lor.
Anumite bacterii şi ciuperci se dezvoltă în apele sulfuroase care vin din adâncuri, concentraţia de metan este superioară mediei şi aşa zisul aer este extrem de sărac în oxigen şi bogat, în schimb, în dioxid de carbon.
Practic, atmosferă irespirabilă şi motiv de continuă uimire inclusiv pentru cercetătorii de la NASA care au studiat îndelung fenomenele şi au concluzionat că mediul din peştera Dobrogei este foarte asemănător cu cel al planetei Marte.
Cercetările continuă, locul este rezervaţie speologică, nu poate fi vizitat decât de către oamenii de ştiinţă care speră să găsească, astfel, indicaţii referitoare la existenţa formelor de viaţă în întregul Univers.
Articol scris de Mara Ivan