Ph-ul reprezintă modul în care se poate măsura alcalinitatea sau aciditatea unei soluţii pe bază de apă. Cum organismul nostru realizează permanent un echilibru între acid și alcalin este extrem de important să ştim cum să creăm un mediu neutru.
Scara pH-ului în natură merge de la 0 la 14, apa în stare pură având o valoare de 7, adică neutră.
Sănătatea noastră depinde de acest echilibru, un pH mai mic de 7 fiind acid, adică favorabil inflamaţiilor, problemelor cardiovasculare, asteniei, colonului blocat şi bolilor de piele.
Practic, aciditatea crescută opreşte eliminarea reziduurilor şi intoxicarea, fiind un factor major de dezechilibru pentru întregul sistem.
Se spune că suntem ceea ce mâncăm. Într-adevăr, echilibrul pH-ului nostru este dat de alimentele pe care le consumăm şi de cantitatea de apă pe care o bem. În ceea ce priveşte apa, ştim că trebuie să bem minim 1,5 l pe zi, cantitate pe care o asimilăm şi din ceaiuri sau compoturi.
Pentru a obţine un echilibru perfect, ar trebui ca 80% din ceea ce consumăm să fie format din fructe şi verdeţuri proaspete. Acestea acţionează ca un tampon protector împotriva acidităţii purtătoare de boli şi de colesterol mărit.
Alimentele cele mai alcaline:
- banane, caise, curmale, mure, lămâi, căpşuni, mandarine. Subliniem că aciditatea fructelor este eliminată uşor, în mod natural, fiind chiar benefică
- verdeţuri – brocoli, conopidă, varză, cartofi, dovleac, păstăi
- nuci, alune, seminţe
Alimentele care produc aciditate:
- carnea
- salamurile și carnea procesată
- brânzeturile
- cafeaua
În ziua de astăzi, cu ritm alert şi probleme urgente de rezolvat, poate părea greu să mai ţii cont de aceste aspecte, mai ales că anumite fast-food-uri îţi oferă rapid o soluţie.
Nu e neapărat însă şi cea sănătoasă, ideal e să ne aprovizionăm regulat cu alimentele indicate şi să-ncercăm să vedem cât de bine poate funcţiona organismul nostru, purificat de tot ce-i rău.
Articol scris de Iuliana Zamfir