Povestea unei sticluţe cu lichior

Banner Film Experience

lichior-bunicaBunica o primise de la o prietenă care-i călca pragul o singură dată pe an, venea de la Iaşi, niciodată cu mâna goală. În acea zi îi adusese bunicii o sticluţă delicată cu lichior, eticheta părea un tablou şi cuvintele erau într-o limbă necunoscută nouă.

De câte ori venea femeia asta, eu îi ieşeam dinainte, spuneam frumos “sărumâna”, ea mă mângâia pe cap şi apoi intra în camera bunicii, uşa se-nchidea în urma lor şi povesteau acolo ore-ntregi, ajutate şi de sfertul de ţuică de prune care aştepta pe masă, de gogoşele pudrate cu zahăr şi clătite umplute cu gem.

Nu le trebuia altceva, câteva ore erau fericite.

În acea zi, după plecarea prietenei dragi, bunica a pus sticluţa cu lichior în dulapul său vechi, din lemn negricios de nuc şi-a spus:

– Sticla asta o s-o desfacem când termini clasa a VIII-a!

Uneori, când eram singură şi-mi făceam de cap după părerea mea, intram în camera bunicii şi mă uitam prin lucrurile ei cu miros de timpuri vechi, răsfoiam cărţi cu pagini îngălbenite,  trăgeam sertarul unde ţinea desenele pentru broderii, căutam prin cutia cu nasturi coloraţi şi lucioşi, pipăiam iconiţele de lemn aşezate pe raft şi, dacă deschideam dulapul, dădeam cu ochii de sticluţa cu lichior.

A opta am terminat-o cu coroniţă şi-un teanc de cărţi sub braţ, dar am uitat cu toţii să sărbătorim. S-a mutat gândul ei:

– Lasă, fată, c-o deschidem când termini liceul!

L-am terminat şi pe ăla, iar am uitat.

– Când vei lua primul salariu, atunci chiar că-i săltăm dopul!

– Când te-oi mărita!

– Când te-oi muta la casa ta!

– Când vei boteza fata!

Bunica a murit de multă vreme, eu sunt aproape de vârsta ei de atunci şi licoarea aceea a devenit ca o cremă densă, se-ntăreşte, se usucă. Şi-mi pare rău, am fi putut simţi împreună gustul şi aroma, dar mai ales bucuria de a sărbători ceva împreună.

Atât că viaţa e mai rapidă decât noi, se tot duce şi ne-mpinge şi pe noi înainte, aşa nepregătiţi, cu ochii spre doar ziua de mâine.

Şi nimeni nu ne spune că azi, azi e cea mai importantă zi, nu mâine când poate fi târziu, ci azi.

Aşa că sărbătoriţi, dragilor, ziua pe care-o trăim, nu e nevoie să terminaţi vreo şcoală sau să fiţi avansaţi, e suficient că respirăm.

Articol scris de Liliana Angheluță


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − twelve =